Primăria Timişoara

Primăria vrea să facă un parc fotovoltaic pentru alimentarea iluminatului public

Municipalitatea timișoreană vrea să își asigure necesarul de energie electrică pentru nevoile publice prin intermediul unui proiect de  construire a unui parc fotovoltaic, cu capacotate de peste 5 MW. Investiția a fost estimată la 32 de milioane de lei.

Noul parc fotovoltaic ar urma să fie situat aproape de zona industrială Freidorf, fiind parte a strategiei orașului pentru tranziția spre producția de energie regenerabilă și reducerea poluării și a gazelor cu efect de seră,au decis consilierii locali timișoreni, luni, într-o ședință de îndată. Parcul fotovoltaic va avea o capacitate de 5,6 MW și o producție medie anuală de aproape 7.800 MWh.

Ținta noastră este să acoperim aproape două treimi din consumul electric pentru iluminatul public prin acest parc fotovoltaic. Am început tranziția spre un oraș mai verde din punct de vedere energetic, iar realizarea acestui parc e un pas important pe acest drum. Avem proiecte în derulare sau pentru care avem deja finanțare obținută din fonduri europene pentru transport public electric, eficientizarea energetică de școli, spitale, blocuri, precum și modernizarea rețelei de termoficare din Timișoara. Toate contribuie la o Timișoară mai verde și mai puțin poluată”, a spus primarul Dominic Fritz.

Parcul va furniza energia electrică necesară pentru iluminatul public stradal și va reduce astfel cheltuielile de funcționare. Soluția tehnică propusă este de a utiliza panouri monocristaline, deoarece sunt mai eficiente în timpul iernii sau pe vreme înnorată, atunci când iluminatul public este mai intens folosit. Astăzi, 11 decembrie, consilierii locali ai municipiului Timișoara au aprobat indicatorii tehnico-economici și actul de donație al studiului de fezabilitate (SF). Acesta a fost realizat de o societate de specialitate în domeniu, Ogaus Technology SRL.

Valoarea estimată a investiției este de 32.228.089 (TVA inclus) și are o durată de implementare de 12 luni, de la emiterea ordinului de începere.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

8 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

13 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

16 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

16 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

17 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

17 ore ago