Invatamant

Universitatea de Vest a fost cartografiată 3D, pentru a oferi sprijin persoanelor nevăzătoare, în cadrul proiectului MapSense

Universitatea de Vest a lansat proiectul „MapSense – Navigating the World by Touch”, un proiect unic în România, care accesibilizează sub forma unor machete tactile toate spațiile principale ale sediului universității. Echipa implicată în proiect a lucrat mai bine de un an la realizarea celor șapte machete de mari dimensiuni. Acestea sunt printate din plastic, prin tehnica de printare 3D.

Scopul lor este să ofere persoanelor nevăzătoare un model redus la scară al structurii fiecărui etaj al clădirii. Astfel de modele tactile ajută nevăzătorii să înțeleagă spațiul în care se află și să se orienteze mult mai bine în interiorul unei clădiri atât de complexe. Machetele sunt montate la intrarea principala și în dreptul ieșirii din lift de la fiecare etaj.
UVT a devenit de mai mult timp un spațiu al educației cu accent pe incluziune. A fost remarcat la nivel național procesul de accesibilizare prin etichetarea cu Alfabetul Braille a accesului la spațiile de cursuri. Acum, prin proiectul MapSense, dezvoltăm această abordare și completăm suportul de orientare destinat nevăzătorilor, instalând aceste hărți tactile. Remarc o caracteristică esențială a echipei de proiect, respectiv interdisciplinaritatea și eterogenitatea participanților, de la elevi la doctoranzi, din toate categoriile de specializări necesare. Întreaga echipă merită felicitată pentru ideile bune generate și mai ales pentru implementare.”, a spus rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „
Lucrarea este rezultatul unei munci de echipă, în care s-au implicat studenți și profesori din Facultatea de Sociologie și Psihologie, Departamentul de Geografie și Departamentul de Informatică. Modelarea 3D a fost realizată de Marijus Musta, absolvent UVT, cu un doctorat în proiectare 3D în designul de automobile. Alina Satmari, coordonator al echipei și lector în cadrul Departamentului de Geografie, este expert în hărți tactile. La ajustarea modelelor și la printarea 3D au contribuit Răzvan Ioan Iovescu, Thomas Lazăr Andrei și Daniel Claudiu Miron, studenți în anul 2 la specializarea Informatică din cadrul UVT, coordonați de Theodor Radu Grumeza, doctorand al Facultății de Matematică și Informatică. Toți fac parte din echipa de robotică Smart::Bits, care a dezvoltat în ultimii ani mai multe echipamente inovative destinate persoanelor cu nevoi speciale. De asemenea, un rol foarte important în proiect l-au avut Oana Tudor, elevă a liceului Carmen Sylva din Timișoara, Constantin Cristache, profesor la Liceul Teoretic Special Iris din Timișoara, Iasmina David, masterandă în cadrul Facultății de Sociologie și Psihologie și Simona Smultea, membră a Asociației Ceva De Spus, care au oferit un suport valoros în etapele de test ale machetelor.
Echipa de proiect a construit un partenerit de proiect alături de compania Artmatch SRL, care a asigurat o parte din suportul logistic.
Ce ne-a adunat împreună? Preocuparea pentru a crea un mediu incluziv în instituția în care activam. Consider că tocmai această colaborare interdisciplinară poate reprezenta calea spre inovație în UVT. Preocuparea pentru accesibilizare în învățământul superior reprezintă o misiune asumată de UVT. Dorim să oferim tuturor categoriilor de studenți oportunitatea de a studia într-un mediu suportiv, potrivit nevoilor lor specifice. Diversitatea și egalitatea de șanse sunt elemente obligatorii pentru orice instituție de învățământ superior”, spune Theofild Lazar, prodecanul Facultății de Sociologie și Psihologie, coordonatorul proiectului.
Punctul de pornire a fost aplicarea principiilor cartografiei tactile.
S-a pornit de la planul real al etajelor și s-au aplicat principiile cartografiei tactile, care trebuie să reducă numărul de elemente, să generalizeze, e un fel de economie tactilă pe principiul less is more. Simțul tactil are o rezoluție diferită de cel vizual și am învățat cum să ținem cont de asta în acești ultimi ani, în care ne-am specializat în realizarea de materiale cartografice pentru persoanele cu dizabilități de vedere. Plansele au fost testate pe parcurs de nevăzători și îmbunătățite la sugestiile lor” – a explicat Alina Satmari, lector în cadrul Departamentului de Geografie, expert în hărți tactile.
Proiectul este unul mai complex.
„MapSense reprezintă doar începutul unui proiect complex, o colaborare extinsă între mai multe facultăți și mediul privat. El nu s-ar fi putut realiza fără dedicarea fiecărui membru din echipa. Angajamentul nostru este de a continua dezvoltarea și îmbunătățirea unor soluții care să sprijine comunitatea persoanelor cu deficiențe de vedere.”, a spus și Theodor Grumeza, doctorand al Facultății de Matematică și Informatică:
Hărțile tactile din proiectul MapSense, deși au presupus un efort consistent și multe ore de muncă, reprezintă o etapă către accesibilizarea extinsă a UVT. Dezvoltarea accesibilizării va continua pe mai multe planuri: accesibilizarea tuturor spațiilor de învățare, accesibilizarea proceselor de predare-învățare, a evaluării și a admiterii

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Dumbrăvița va avea o grădiniță nouă în zona Cora

Primăria Comunei Dumbrăvița anunță demararea proiectului „Construire grădiniță – zona Cora, localitatea Dumbrăvița”, o investiție…

42 de minute ago

Consilierii locali timișoreni au aprobat taxele și impozitele majorate, conform noilor decizii ale Guvernului Bolojan

Timișorenii și firmele locale vor plăti, de anul viitor, noi taxe și impozite, la valori…

2 ore ago

Aveți grijă la apometre! Fără a fi izolate pot îngheța

Aquatim readuce în atenția clienților o serie de recomandări importante pentru protejarea instalațiilor de apă…

4 ore ago

Lucrări complexe la Liceul Henri Coandă. Investițiile depășesc 30 de milioane de lei

Lucrările de reabilitare efectuate la campusul Liceului Henri Coandă sunt în curs de derulare. Investiția,…

4 ore ago

Judecătorii CCR puşi de PSD blochează încă o dată reforma pensiilor speciale ale magistraţilor

Curtea Constituţională nu a luat nici astăzi o decizie pe legea privind pensiile magistraților, după…

5 ore ago

Puterea apei în Banatul Montan

În sud-vestul României, în județul Caraș-Severin, există un sistem hidroenergetic complex care alimentează Reșița și…

6 ore ago