O firmă din Timișoara se va ocup de reparațiile curente la imobilele din sistemul educațional al orașului. Pentru lucrările prestate, aceasta poate primi până la 9,6 milioane de lei, în urma unui contract cadru pe doi ani de zile.
Lucrările efectuate în trecut de societatea Colterm vor fi preluate de Zitico SRL, o societate cu sediul în Timișoara. Aceasta a fost anunțată câștigătoare, la finalul anului precedent, a contractului ”Reparații curente, întreținere și în regim de urgență (avarii) la imobilele (construcții) destinate unităților de învățământ preuniversitar de stat și utilizate de către acestea, de pe raza municipiului Timișoara pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat aferente învățământului preșcolar și secundar inferior (grădinițe și școli gimnaziale)”.
Conform contractului, acesta este unul cadru, pe doi ani cu reînnoire anuală. Suma alocată totală este de 9,6 milioane de lei, banii fiind cheltuiți în funcție de necesități.
Acordul cadru se va încheia cu 1 operator economic, pentru o perioadă de 24 luni. Contractele subsecvente, aferente Lotului 1, vor fi atribuite la interval de 12 luni, in functie de necesitatile autoritatii contractante. Semnarea contractelor subsecvente, aferente lotului 1, este conditionata de existenta resurselor financiare alocate cu aceasta destinatie. In elaborarea ofertelor se vor respecta doar cerintele aferente Lotului 1 din prezenta documentatie de atribuire.
Societatea Zitico avea, conform listafirme.ro, un număr de șapte angajați în 2022, când a înregistrat o cifră de afaceri de 5,3 milioane de lei, după ce în 2021 avusese o cifră de afaceri de 4,1 milioane. În anii precedenți a mai avut un singur an, în 2009, când a depășit două milioane de lei cifră de afaceri.
Contractul pentru realizarea reparațiilor de urgență a fost licitat de mai multe ori de primărie, fără a avea succes.
Începând de marţi, 24 februarie, fostul fotbalist al lui Poli Timişoara Ovidiu Cuc este noul…
Mijlocașul Damian Daniel Isac (25 ani) s-a alăturat Politehnicii, chiar în săptămâna în care se…
Pe terenul actualei parcări a Consiliului Județean Timiș, din centrul Timișoarei, se va ridica o…
Consiliul Județean Timiș a aprobat ”rotirea” unor importante fonduri aflate la dispoziția instituției prin intermediul…
Propunerea lansată de Alfred Simonis, de a prelua de la Primăria Timișoara patru obiective din…
Asociația Poli, împreună cu mai multe organizații de protecție a animalelor, organizează un Super-Târg de…