Politica

USR Timiş, în scandalul pliantelor electorale PNL de la Lugoj: Procurorii trebuie să cerceteze cine a dat ordinul politic Poștei Române

În timp ce România este blocată de proteste, în Timiş, PSD și PNL se ceartă pe șmecherii electorale, afirmă reprezentanţii USR Timiş. Ei spun totuşi că este inacceptabil ce a făcut PNL la Lugoj, acolo unde au fost distribuite de către Poşta Română pliante electorale la pachet cu pensiile. Procurorii trebuie să cerceteze cine a dat ordinul politic regionalei Vest a Poștei Române, spun cei din USR.

În loc să caute soluții pentru miile de protestatari împotriva Guvernului Ciolacu PNL, care a redus bugetul pentru sănătate și a mărit taxe și impozite, PSD și PNL se răfuiesc în justiție, arată, printr-un comunicat de presă, USR Timiş. Cei din USR se referă la faptul că PSD Timiş a anunţat că va face plângeri penale împotriva a trei lideri ai PNl Timiş, începînd cu preşedintele Alin Nica, pe motiv că Poşta a distribuit, fără contract, pliante electorale ale PNL.

“Faptul că PNL a învățat șmecherii electorale de la PSD și să folosească instituții ale statului în scopuri politice, nu trebuie să ne mire. Guvernează împreună și se inspiră unii de la alții”, se arată în comunicat.

Totuşi, USR-iştii că fapta PNL-iştilor este foarte gravă.

“USR nu a uitat că PSD câștiga alegerile oferind bani, mâncare, găleți pentru voturi și că a creat această practică nenorocită, de a folosi instituțiile statului în folosul partidului, nu al cetățenilor. Este inacceptabil însă că, într-un stat european, angajații Poștei Române primesc ordin de la directorul PNL să distribuie fluturașii electorali ai partidului împreună cu pensia.  De exemplu, la Lugoj, pensia a fost înmânată oamenilor împreună cu fotografia președintelui PNL Timiș, Alin Nica. Acesta este un abuz clar de putere”, a declarat Paula Romocean, președinta USR Timișoara și consilier local USR.

Procurorii trebuie să cerceteze cine a dat ordinul politic regionalei Vest a Poștei Române, conduse de Adrian Lulciuc, în același timp și consilier local al PNL la Timișoara și care este baza contractuală și legală pentru această acțiune, arată cei din USR.

Ei amintesc că Poșta Română a mai făcut recent același serviciu, distribuirea de pliante electorale cu pensia, și pentru AUR, iar în trecut și pentru PSD.

“USR este singurul partid care nu a folosit și nu va folosi niciodată instituțiile statului pentru scopuri politice. Aceasta este diferența dintre noi și PSD, PNL și AUR. Credința noastra este că instituțiile trebuie să deservească cetățenii, nu sunt SRL-uri de prestări de servicii politice pentru partide”, a adăugat Paula Romocean.

 

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

16 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

18 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

19 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

19 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

20 de ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

20 de ore ago