Admirabile, dar lipsind cu desăvârşire. Stadioanele lui Robu, cât Z.E.C.E. (auto)goluri

“RUȘINE, FRITZ! TREI ANI AI ȚINUT PROIECTUL PE LOC ȘI ACUM TE LAUZI CU EL CU O NESIMȚIRE CARE EFECTIV NU POATE FI DECÂT PATOLOGICĂ! Acest stadion din clip ar fi fost construit în 2021-2022 și dat în uz pentru 2023, dacă în fruntea orașului nu ajungea un bufon! Ca în clip ar fi arătat acel stadion și ar fi avut 15.500 de locuri”. Am redat mai sus prima reacţie a fostului primar Nicolae Robu după ce, la finalul săptămânii trecute, s-a făcut un pas semnificativ în privinţa ridicării, după mai bine de 60 de ani, a unui nou stadion în Timişoara, prin semnarea autorizaţiei de construcţie. Sigur, nu-i ceva nou aici, Robu este omul care l-ar certa şi pe Gaudi, dacă faimosul arhitect ar mai fi în viaţă, şi ar fi spus că dacă s-ar fi ocupat el de Sagrada Familia o termina demult şi o făcea de trei ori ori mai maiestuoasă.

Dincolo de faza cu bufonul (sic!), declaraţia de mai sus e un puternic imbold pentru a face o scurtă istorie a stadioanelor pe care Robu le-a tot “construit” timp de opt ani. ”Țineți-vă tare! Vă spun ceva despre care nu am vorbit intenționat până acum. Avem contract semnat în urma unei licitații pentru studiul de fezabilitate, pentru construire stadion pe structură metalică strada Calea Buziașului. E alt proiect decât cel anvizajat să fie stadion de rugby”, anunţa Robu pe 29 aprilie 2020, respectiv cu câteva luni înainte de alegeri. O declaraţie pe acelaşi calapod cu cea dată în plină campanie electorală vizavi de ridicarea unui aquapark: „Este o veste extraordinară pe care v-o dau acum! Va fi ceva super, super!”. Şi trecuseră tot vreo opt ani de la momentul primului aquapark promis de Robu.

Dar să revin la stadion şi,”ţineți-vă tare!”, vorba fostului primar, şi să numărăm stadioanele din mandatele sale. Altfel admirabile, chiar sublime aş putea spune, având doar un singur cusur: au lipsit cu desăvârşire. Pentru început promisiunile în acest domeniu făcute în 2012: “Construirea unui stadion ultramodern, a unei săli polivalente cu 15.000 de locuri şi a unui bazin olimpic. Construirea în cartiere a 4 bazine de înot semiolimpice, destinate practicării înotului de întreţinere şi agrement.” 

USL-ist convins şi cu mare încredere în Guvernul Ponta, în 2012 Robu vorbea de un stadion de 50.000 de locuri. Era ceva cum n-a visat Bogsigul! Cu anii, stadionul s-a micşorat, pe hârtie, scăzând la 42.000, apoi la 32.000. Şi tot pe hârtie s-a încăpăţânat să stea două mandate ale lui Robu şi continuă să stea şi cu preşedintele PNL al CJ Timiş, Alin Nica. Trebuie spus că stadionul este în ograda Consiliului Judeţean, dar Robu l-a asumat în calitate de prim-secretar de partid, pardon! de preşedinte al PNL Timiş.

În toamna lui 2012, când Timişoara ajungea campioană la rugby, Robu promitea construirea unei arene bibelou de 5.000 de locuri la Stadionul CFR, câştigat de municipalitate în primăvara aceluiaşi an. Şi fiindcă nu-l durea gura de la gelul estompator promitea că va reface şi fostul stadion de rugby de lângă Dan Păltinişanu, dar şi arena din Ronaţ. Trei stadioane cu dedicaţie doar pentru rugby, de la cel mai plăsmuitor şi patologic edil din istoria Timişoarei.

Pe la începutul anului 2018, Robu anunţa cu gura lui că, în 2020 vom avea stadion nou în Calea Buziaşului, unul asemănător celui din Ploieşti. L-a văzut cineva?  Culmea autosatisfacţiei în public, pe 1 martie 2018, Robu prezenta deja acest stadion la rubrica realizări finalizate. Despre sala de sport, mărită la 16.000 de locuri, în 2017 Robu o promitea că o termină în 2020 cu bani de la bugetul local. Bazin olimpic, patru bazine în cartiere? Le-ar fi făcut şi pe astea din vorbe între 2020 şi 2021, dar timişorenii i-au dat cartonaş roşu, dacă tot suntem în zona sportului.

Această poveste arată încă o dată cât de mare e diferenţa între a promite ceva şi chiar a face. Între a scrie o schiţă, un SF, un proiect şi a livra ceva concret. În ultimă instanţă, între vis şi realitate. Fiindcă timp de două mandate Robu n-a fost altceva decât un vânzător de vise. (Nu visuri.) Noaptea visa ceva, iar ziua vindea visul ca pe ceva real. De unde şi ulterioara sa totală decuplare de realitate.

Şi încă o chestiune din acelaşi domeniu. „Timișoara, capitala sportului în România – în primul rând a sportului de performanță, dar și a sportului de întreținere –, cu infrastructură pentru sport pe măsură – nou stadion de fotbal, nou stadion de atletism, nouă sală polivalentă, nou bazin de înot etc. –, o Timișoară pentru care câștigarea titlurilor de campioană națională la fotbal, handbal, baschet, etc. – inclusiv la diverse sporturi individuale – să devină obiective de rutină”, promitea acelaşi Robu în 2012. Cum a rămas cu “rutina” titlurilor câştigate pe bandă rulantă, se ştie. Cât despre ACS Poli, el a făcut-o, el a omorât-o! Cum? La fel cum s-au întâmplat lucrurile şi în primărie. Ocupat să dea Z.E.C.E. goluri pe meci, a dat echipa pe mâna interlopilor, infractorilor, precum şi a celor care s-au întrecut să-i culeagă scamele de pe haine. Putea ieşi ceva bine de aici?