Opinii

Nici să promită nu mai au curaj! Fotbalul nu mai e subiect electoral în Timișoara

Unul din trei microbiști chestionați într-un sondaj de opinie este suporter al FCSB, echipa lui Gigi Becali rebotezată după un litigiu cu clubul armatei. Procentul de 33,4% este o rușine pentru fenomenul fotbalistico-microbistic. Nici Știința, așa-zisa campioană a unei mari iubiri, n-are mai mult de 4% și vorba aia, țara e plină de olteni. Rapidul cu aşa galerie devotată e cam tot pe acolo, 5%, iar Dinamo, cu un fenomen ultras remarcabil, puțin peste 6%. Psihologia microbistului de rezultat face ravagii. FCSB câștigă, ținem cu ei. Simona Halep e locul unu în top WTA, foarte bine, ne sculăm noaptea să vedem meciurile ei. Nu mai joacă, nici nu mai știm ce sport mai e și ăla tenisul.

Dar nu de FCSB, Dinamo sau Steaua Armatei aș vrea să vorbim. Presimt însă că viitorul ne va copleși ca iubitori de alb-violet, suporteri de Poli câți mai suntem. În sondajul pomenit apar doar fanii echipelor de primă ligă, dar o treime ar declara că nu ţin cu nimeni din elită. Posibil să avem și noi acolo un procent, cel mult. Poate mai are și Bihorul, Hunedoara, Brașovul, Bacăul, alte echipe de tradiție câte ceva, dar și pe acolo praful s-a așezat pe arenele sportive. Dar de unde și procentul ăla pentru o Poli dispărută aproape complet de pe programele sportive? Cine să-l fi ținut viu, să nu moară de plictiseală? Da, Druckeria a avut rolul ei să păstreze acel ferment, dar fenomenul e pe cale să devină sectant, cu cântece prin crânguri și grădini mai mult sau mai puțin arădene.

Ambii candidați cu șanse la Primăria Timișoara, Dominic Fritz și Nicolae Robu au promis ca măcar stadionul să fie gata în doi-trei ani. Asta însemnând ca o echipă a orașului să fie invitată să joace acolo. Echipa există, proiectul încă nu. Candidatul Fritz nu a ascuns faptul că strategia sa țintește mai degrabă susținerea sportului juvenil, nu finanțări ale echipelor care să joace în prima ligă și să atragă orașul pe ”Eroii Timișoarei”. Apropos, cine a avut ideea asta tâmpită? Mergeam până acum pe ”Dan Păltinișanu”. „Tata Mare”, e mort și el, ca eroii, dar cum să zici că sâmbătă jucăm „pe Eroii”?

Nicolae Robu nu mai are curajul să promită proiecte finanțate de municipalitate dacă va ajunge primar și, mai în glumă, mai în serios, promite o implicare cu ZECE goluri pe meci. Date de el. Electoratul nu cred că ar savura gluma, dar după episodul cu finanțarea ACS Poli contestată de Curtea de Conturi nu cred că mai putem spera la altceva decât cele ZECE. Cei doi cu șanse la președinția CJ Timiș, Alin Nica și Alfred Simonis, se feresc și ei de subiect. Dacă îi întrebi, au ei ceva în plan, dar dacă se feresc să zică despre ce este vorba sigur nu e ceva care să rupă gura târgului.

Toți admit că vor face lobby la grupuri de afaceri străine orașului, atâta vreme ce oamenii care s-au hrănit din patrimoniul industrial n-ar da înapoi Timișoarei un buget de liga a doua măcar. Universitatea Politehnică gâfâie și pentru un buget de liga a treia, iar prelungirea coșmarului o va face să ia în calcul un pas în spate, nici vorbă de unul înainte, cum ne-am dori noi, microbiștii. În acest sumbru peisaj de ce am crede că procentul de 33,4% al FCSB la nivel național n-ar fi la fel și în Timișoara?

Pe vremuri, asta era o blasfemie, o rușine. Astăzi într-un ipotetic prim meci Poli-FCSB în prima divizie am avea parte de o surpriză. „Secta” din peluză se va opune sonor unei mari mase de suporteri FCSB chiar aici în Timișoara. De ce nu ar fi plauzibilă scena asta după atâția ani de pauză și de false dezbateri? După umilința de a avea o municipalitate tratată mizerabil și abuziv de inegal de Curtea de Conturi, în contradicție totală cu toleranța acestei instituții față de finanțarea publică a fotbalului prin alte părți, dezamăgirea de acum, lipsa perspectivei, uitarea vor face din Timișoara un oraș în care fotbalul va renaște cumplit de greu.

Atâta timp cât cei născuți în urmă cu zece ani habar nu au că a existat o Poli, iar acasă au parte de părinți sub formă de burți de bere tresărind la golurile lui Tănase, Coman și râgâind semeț la interviurile lui Gigi Becali, să nici nu ne mirăm că stadioanele ”Eroii” (Lego dacă vreți) sau chiar ”Dan Păltinișanu” nu vor mai avea o prea mare legătură cu ideea de Poli. E an electoral. Nu vă pune pe gânduri că nici să promită nu mai au curaj?

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Dumbrăvița are nevoie de puncte în meciul cu Șelimbăr

Divizionara secundă CSC Dumbrăvița intră în „ultima turnantă” a sezonului de toamnă din Liga 2.…

6 minute ago

Vântul face victime în Timișoara! Tânăr rănit în timp ce încerca să dea o mână de ajutor

Vineri dimineața, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că,…

20 de minute ago

Menajeria infracţională de AUR. După un bătăuş de copii la Buziaş, un ales local violator la Giarmata

Nu doar la nivel naţional George Simion se bucură de susţinerea unor infractori, foşti sau…

2 ore ago

AIM School, noua școală de muzică în Iulius Town, organizează trei seri de master class. Printre invitați, Radu Pieloiu, toboșarul de la Subcarpați

În Iulius Town s-a inaugurat o școală dedicată pasionaților de muzică, celor care își doresc…

2 ore ago

Elena Lasconi – Singura opțiune de încredere pentru o România pentru toți

În contextul actual al alegerilor prezidențiale, votul pentru Elena Lasconi din primul tur este mai…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 22 noiembrie 2024

Pentru data de 22.11.2024, toate lucrările vor fi sistate din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Se…

3 ore ago