Politica

PSD Timiș ia în masă primarii din județ. PNL și USR pierd câteva piese de calibru din administrația comunelor/FOTO

Debutată vineri cu anunțul transferului a doi primari de la PNL, acțiunea de prezentare a achizițiilor de edili-șefi și viceprimari a continuat sâmbătă la PSD cu o listă destul de lungă de astfel de achiziții politice. Pe listă apar și Saveta Moldovan, primărița USR de la Foeni sau Bono Cucalan, de la PNL, unul dintre cei mai eficienți conducători de UAT din județ.

Nu ne oprim aici, a avertizat Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, care vineri spunea, cu subiect și predicat, că nu este el de vină că PNL e condus de niște incompetenți, din cauza cărora le pleacă oamenii. Și, într-adevăr, de la acest partid au venit cei mai mulți noi primari care au trecut la PSD.

Fără foarte multe discuții suplimentare, am bucuria și onoarea să îi am alături de mine pe acești primari și viceprimari din localitățile din Timiș, care s-au dedicat comunităților care i-au ales. Am bucuria să-i am alături de mite pe primarul din Liebling, Ion Munteanu, îl avem pe primarul din Tomești, o voce marcantă din PNL Timiș. Atunci când am avut discuții cu el, mi-a spus că mă va critica atunci când greșesc. Promit să nu greșesc prea mult. Este primărița comunei Foeni, primarul comunei Uivar, Bogdan Săvulescu. Mai este cu noi primarul comunei Variaș, Nicu Birău, coordonator la nivel național. În ceea ce privește viceprimarii care vor candida din partea PSD, de la Uivar, Petru Manuel Cîtlan, de la Jamu Mare, de la Sânandrei Iosif Minich, de la Gottlob, Cristian Cerba, de la Voiteni, Iulian Olaru, de la Săcălaz Adrian Buboi Dumitru, Eugen Iercu de la Mașloc, Cosmin Chira de la Remetea Mare, care îl are alături de dânsul și pe domnul primar, care este la al patrulea mandat, și care predă ștafeta viceprimarului. Sunt 19-20 de primari și viceprimari, majoritatea PNL, care vor candida în 2024 din partea PSD”, a declarat Alfred Simonis, la prezentarea primarilor racolați.

Iată lista primarilor care au trecut la PSD: Foeni – Saveta Moldovan,, Uivar – Bogdan Săvulescu, Variaș – Nicolae Birău, Dudeștii Vechi – Bono Cucalan, Liebling – Ioan Munteanu, Tomești – Costel Medelean, Cenei – Sârgean Tanasin, Checea – Ionică Breje,  

Lista viceprimarilor îi include pe: Uivar – Petru Manuel Cîtlan, Jamu Mare – Ababei Lucian, Sânandrei – Iosif Minnich, Gottlob – Cristian Cerba Voiteg – Iulian Olaru, Remetea Mare – Cosmin Chira, Săcălaz – Adrian Boboi, Mașloc – Eugen Iercu.

Cei mai mulți primari deveniți social-democrați provin de la PNL, cinci, respectiv câte unul de la USR, PMP, Pro România, Partidul Republican. Pe lista viceprimarilor apar patru de la PNL, doi de la PMP, respectiv doi de la USR.

Unul dintre cei mai critici primari la adresa fostului partid a fost Saveta Moldovan, care a condus sub sigla USR ultimii patru ani comuna. Ea s-a arătat extrem de dezamăgită de lipsa de susținere din partea partidului.

„Voi candida din partea partidului PSD. De ce, pentru că trei ani și jumătate de mandat, singura mea familie a fost doar PSD. Poate știți, poate nu știți, Foeniul nu este o comună mare, dar a fost uitată de lume. Datorită domnului președinte (n.r. Simonis) am reușit sa obțin multe fonduri, să fac multe proiecte și pentru asta sunt aici să spun da, o să candidez din partea PSD (…). Timp de trei ani și jumătate, eu am apelat personal la colegii mei (n.r. USR), care niciodată nu au fost disponibili pentru mine. Colegii din conducere, inclusiv domnul președinte, inclusiv domnul viceprimar al Timișoarei, așa că săptămâna asta am decis să nu răspund nici eu, pentru că timp de trei ani de zile n-au răspuns nici dânșii”, a spus Saveta Moldovan.

Pe lista celor care au întors armele găsim și primari liberali cu patru mandate sub sigla acestui partid. Cu toții spun că nu vor să reproșeze nimic foștilor colegi, dar au lăsat să se înțeleagă că actuala conducere județeană nu e una …. fericită, iar trecerea pe care aceasta o are la București, acolo de unde vin banii, nu e extraordinară.

„Doresc să anunț că la aceste alegeri din iunie 2024 voi candida pentru Partidul Social Democrat. Vom trece cu toată echipa noastră la Partidul Social Democrat. Sunt aici o parte din colegii mei. Sunt foarte bucuros că mă voi alătura unei echipe dinamice. Noi suntem obișnuiți să lucram doar în echipa. Aici am găsit o echipă care are soluții la probleme, le rezolvă, atât aici la Timișoara și în Timiș, dar și la București, și sunt foarte bucuros că vom putea să facem parte din această echipă. Noi lucrăm foarte mult pe proiecte europene, am atras mulți bani, avem foarte multe proiecte în derulare și proiecte finalizate și, prin cunoștințele pe care le-am acumulat, prin bunele practici din administrație, pe care încercăm să le ducem mai departe, dorim să venim aici în cadrul PSD și punem și noi o cărămidă la buna dezvoltare a comunității noastre și în special a județului Timiș”, a spus și primarul din Dudeștii Vechi, fostul liberal Bono Cucalan, considerat unul dintre cei mai performanți primari din Timiș.

Lista transferurilor spectaculoase nu se încheie cu primarii și viceprimarii, sunt și numeroși consilieri locali care au trecut la PSD. Un exemplu este Găvojdia, acolo unde și primarul Stoica Dănuț Toma, dar și consilierii PNL au trecut la PSD.

O situație cu totul interesantă este la Remetea Mare, unde primarul PSD a decis să renunțe, după mai multe mandate, la a mai candida din nou, propunându-l pe viceprimarul său pentru candidatură, deși era de la alt partid.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Angajații din mai multe primării au protestat la Palatul Administrativ din Timișoara, pentru salarii mai mari

Mai multe zeci de angajați ai unor primării din Timiș, Arad și Caraș-Severin s-au adunat…

21 de minute ago

Politehnica Timișoara se întoarce cu șase medalii de la Campionatul Național de floretă, seniori. A lipsit doar… aurul!

Politehnica Timișoara a câștigat șase medalii la Campionatul Național de floretă, care a avut loc…

2 ore ago

CCIA Timiș organizează un nou seminar pe tema legislației vamale

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza seminarul ”Actualizări în legislația vamală și…

3 ore ago

Școala Gimnazială nr. 7 Sfânta Maria Timișoara și Școala Gimnazială nr. 2 Lugoj vor reprezenta județul Timiș la turneul Final 4 de la Cluj

Școala Gimnazială nr. 7 Sfânta Maria Timișoara (Portland Trail Blazzers) și Școala Gimnazială nr. 2…

3 ore ago

Proiectul sumelor micșorate pentru drumurile județene a trecut de plenul CJT

Proiectul ”sabotat tehnologic” la precedenta ședință de plen, referitoare la repartizarea sumelor din TVA pentru…

3 ore ago

Jurnal de campanie (15). În “meciul” pentru Primăria Timişoara, la casele de pariuri, Dominic Fritz, mare favorit în faţa lui Nicolae Robu

Dominic Fritz sau Nicolae Robu? Este întrebarea de pe buzele multor timişoreni, acum când au…

5 ore ago