Social

Autostrada Timișoara – Moravița a primit autorizație de mediu

Agenţia pentru Protecţia Mediului Timiș a emis acordul de mediu pentru viitoarea autostradă Timișoara – Moravița. Lungimea traseului este de 73 km și include punctual de trecere a frontierei cu Republica Serbia.

Autostrada este propusă a fi amplasată în extravilanul/intravilanul localităților Remetea Mare, Recaș, Bucovăț, Moșnița Nouă, Giroc, Sacoșu Turcesc, Pădureni, Liebling, Jebel, Voiteg, Birda, Deta, Denta, Moravița, domeniul public și/sau privat al UAT și în proprietatea privată a persoanelor fizice și/sau juridice, județul Timiș.

Principalele lucrări prevăzute în cadrul proiectului includ lucrări de infrastructură şi suprastructură, terasamente (lucrări de săpătură, umplutură, etc.); lucrări de consolidare a terasamentelor (lucrările de consolidare a taluzurilor de rambleu, a terenurilor slabe de fundare și drenarea apelor subterane); lucrări hidrotehnice; lucrări de artă (construcția podurilor şi pasajelor, podețelor etc.); lucrări de construcţie a nodurilor rutiere în zonele intersectate sau ramificare cu alte căi de comunicaţie; lucrări de siguranţa circulaţiei; lucrări de colectare şi evacuare a apelor; lucrări de mediu (ex.: panouri fonoabsorbante, împrejmuire, subtraversări pentru faună etc.); lucrări de realizare a dotărilor specifice infrastructurii rutiere – parcări, spaţii de servicii, centru de întreţinere şi coordonare (CIC), punct de trecere a frontierei; lucrări de mutări şi protejare a instalațiilor.

Proiectul propus se suprapune parțial cu siturile Natura 2000 ROSCI0109 Lunca Timişului şi ROSPA0128 Lunca Timişului și se afă în vecinătatea rezervației naturale RONPA0755 Arboretumul Bazoș (la aproximativ 400m). Realizarea proiectului nu va afecta integritatea rețelei Natura2000 și terenuri naturale cu valoare ecologică ridicată sau zone cu areale naturale ce pot reprezenta habitat pentru diverse specii, urmând a se respecta măsurile de protecție stabilite prin avizul Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

AJOFM Timiş beneficiază de un noul cadru legal pentru a oferi sprijin pentru tineri, persoane vulnerabile și angajatori

De curând, a fost aprobată o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr.…

52 de minute ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, a discutat la UVT despre democrație

Anne Applebaum, o cunoscută jurnalistă și scriitoare, s-a aflat, joi seara, la Universitatea de Vest…

O oră ago

Poliţiştii locali din subordinea Primăriei Timişoara au dat iarăşi iama în pieţele… Primăriei Timişoara

Polițiștii locali au făcut mai multe controale în piețele agro-alimentare ale oraşului, aplicând nu mai…

O oră ago

Poate începe proiectarea pentru trei noi parcuri în Timișoara, care vor fi amenajate în locul unor terenuri virane

Municipalitatea timișoreană a semnat contractul de proiectare pentru amenajarea a trei parcuri de cartier, investiții…

3 ore ago

SCM Politehnica revine sub propriul panou după mai bine de o lună. Adversarul, unul foarte accesibil

Baschetbaliștii Timișoarei revin pentru un meci oficial la sala Constantin Jude la 35 de zile…

3 ore ago

S-a întâmplat ”minunea”: prețul motorinei a trecut de nouă lei pe litru

Momentul ”mult așteptat” al trecerii prețului motorinei peste nouă lei litrul s-a produs. În noaptea…

3 ore ago