După două mandate în Parlamentul European, Maria Grapini va trage pe dreapta. Şi asta după ce PUSL, partidul patronat de Dan Voliculescu, a decis să meargă pe listă proprie la alegerile europarlamentare. În sondajele reale, PUSL este cotat la sub 1% din preferinţele de vot ale românilor.
Biroul Executiv al Partidului Umanist Social Liberal a hotărât participarea la alegerile europarlamentare din acest an pe listă proprie. „Lista va fi deschisă de actualul europarlamentar Maria Grapini”, a declarat președintele executiv al PUSL, Cristian Popescu Piedone, pentru site-ul Ştiripesurse.
Decizia PUSL vine de fapt după blocarea negocierilor între PUSL şi Alianţa PSD-PNL. Dan Voiculescu a vrut să-şi impună cu ajutorul ciomagului Antena 3 nu mai puţin de trei persoane pe locurile eligibile de pe lista PSD-PNL. Este vorba de Maria Grapini, jurnalista Antena 3, Sabina Iosub, și purtătoarea de cuvânt a PUSL. Lavinia Șandru. PSD a acceptat-o pe Maria Grapini pe un loc eligibil, solicitându-le celor din PNL să primească celelalte două nume pe locurile destinate PNL. Această solicitare a creat un mare scandal în interiorul partidului, majoritatea liderilor PNL refuzând o astfel de înțelegere.
În acest context, a venit şi decizia PUSL, care poate fi însă şi o nouă formă de şantaj la adresa PSD-PNL.
De menţionat că în 2019, la ultimele alegeri europarlamentare, Dan Voiculescu a impus patru eurodeputați pe lista PSD: Carmen Avram, Maria Grapini, Tudor Ciuhodaru și Cristian Terheș.
Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…
În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…
Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…
SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…
Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…