Social

Începând de sâmbătă, Primăria Timișoara instituie mai multe restricții de circulație

În zilele următoare se vor institui mai multe restricții de circulație, în vederea executării unor lucrări edilitare, în vederea continuării proiectelor de infrastructură sau de modernizare a rețelelor de apă și canal.

Astfel, în perioada 16.03.2024 – 30.04.2024, circulația rutieră va fi închisă la intersecția dintre strada 1 Decembrie 1918 – Calea Stan Vidrighin – strada Stefan cel Mare, circulația fiind deviată pe sensul opus. Circulația rutieră se va desfășura pe câte o bandă pe sens, continuându-se lucrările la obiectivul de investiție ”Reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseul 2 – Calea Stan Vidrighin“.

Totodată, în perioada 18.03.2024 – 15.04.2024, se va închide traficul rutier pe str. Lugojului, tronsonul cuprins în spatele imobilelor bl. 69 și bl. 65/A, în vederea executării lucrărilor în cadrul obiectivului de investiție ”CL12: Execuție rețele de apă și canalizare, Timișoara Nord Lot 2”.

În perioada 18.03.2024 – 22.03.2024, pe b-dul. Take Ionescu în zona intersecției de la ISHO, în vederea executării lucrărilor de cuplare a conductei noi de apă de la ISHO cu cea existentă pe b-dul. Take Ionescu.

În perioada 16.03.2024 – 10.04.2024, în vederea executării lucrărilor de reconfigurare a tramei stradale existente pe b-dul Republicii, în zona intersecției cu str. Jiul, respectiv pe str. Jiul.

”Recomandăm șoferilor să folosească, pe cât posibil, rute alternative pe perioada desfășurării lucrărilor”, anunță municipalitatea.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

10 minute ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

3 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

4 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

4 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

5 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

6 ore ago