Social

Universitatea de Vest Timișoara, reprezentată în echipa care a adus României succesul în procesul cu Roșia Montană

Doi profesori din cadrul Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest Timișoara, Irina Sferdian si Lucian Bojin, au fost parte din echipa de experți în procesul arbitral în care Statul Român a obținut decizia favorabilă în dosarul Roșia Montană. Astfel, UVT și-a adus contribuția la unul dintre cele mai importante procese internaționale ale României.

Irina Sferdian si Lucian Bojin, profesori universitari de la Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara, au făcut parte din echipa de experți care au prezentat opinii de specialitate la propunerea României pentru soluționarea litigiului cu Gabriel Resources, în dosarul Rosia Montană, în care Statul Româna a obținut o decizie favorabilă la Tribunalul Internațional de Arbitraj de la Washington.

Irina Sferdian este doctor în drept, profesor universitar al Departamentului de Drept Privat din cadrul Facultății de Drept de la UVT, directorul Școlii Doctorale de Drept a Facultății de Drept de la UVT, notar public și formator la Institutul Notarial Român.

Lucian Bojin este doctor în drept, conferențiar universitar și director al Departamentului de Drept Public din cadrul Facultății de Drept de la UVT, partener în cadrul societății de avocatură Valentin & Asociații, fiind expert în pregătirea și susținerea pledoariilor pentru cauze în instanțe și arbitraj.

 „Implicarea Irinei Sferdian și a lui Lucian Bojin într-un dosar arbitral internațional la un asemenea nivel și cu o asemenea miză confirmă excelenta lor reputație profesională, înscriindu-se în seria de participări ale profesorilor Facultății de Drept a UVT în procese arbitrale, care atestă valoarea școlii de drept de la Timișoara. Le mulțumesc colegilor mei pentru contribuția esențială la recunoașterea academică a facultății noastre”, a spus decanul Facultății de Drept a UVT, Lucian Bercea.

Prin prezența lor în echipa juridică a României, cei doi profesori au demonstrate valoarea școlii de drept din Timișoara.

“Decizia favorabilă României, pronunțată de Tribunalul Internațional de Arbitraj de la Washington în dosarul Roșia Montană, a fost rezultatul unui parcurs inteligent și valoros pe care l-a realizat echipa de juriști și experți în drept care au reprezentat interesele țării noastre. Îi felicit pe profesioniștii de talie internațională Irina Sferdian si Lucian Bojin, colegii noștri de la Facultatea de Drept din UVT, pentru succesul la care au contribuit. Cei doi profesori merituoși au demonstrat că valoarea școlii timișorene de drept se află la cele mai bune standarde internaționale. Ne-au adus astfel o mare bucurie și ne-au onorat, deopotrivă.”, a declarat, la rândul său, rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

7 minute ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

2 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

5 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

5 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

6 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

7 ore ago