Opinii

Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo

Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze comunele, existând însă o mare rezistenţă la această reformă.) Checea s-a desprins în anul 2004 de Cenei, cele două localităţi funcţionând acum ca două comune distincte.

Trec peste acest preambul, ca să intru în miezul luptei electorale. În 2020, în mod bizar şi aproape nemaivăzut, la Checea a fost un singur candidat la scaunul de primar, PNL-istul Daniel Florea. Şi n-a fost ca în bancul cu cel care aleargă singur şi ajunge pe locul II, Florea devenind primar. Cu o majoritate absolută (9 consileri PNL, 2 PSD), el îşi pune ca viceprimar pe finul său Ioan Breje, tot PNL. Dar trecutul îl ajunge din urmă pe Florea, el fiind destituit în 2022, după ce a pierdut un proces cu ANI, care-l declarase incompatibil pentru fapte petrecute pe când era viceprimar.

Daniel Florea

Astfel că pe scaunul de primar a ajuns „vicele” Breje. O somitate locală, la 35 de ani, când a intrat în politică, având opt clase. A prins un program şi, în timp ce conducea comuna, şi-a completat studiile la liceul din Lovrin, astfel că la 40 de ani avea şi liceu. Sigur, asta nu e o problemă, adulatul bucureştenilor, Piedone, terminând liceul la 35 de ani. Cum actuala guvernare a refuzat să organizeze alegei parţiale, cu toate că, dincolo de lege,  inclusiv sentinţe judecătoreşti a obligat-o să facă acest lucru, Breje a rămas primar interimar până acum.

Ioan Breje

Fiind pe tuşă în ultimii doi ani, primarul destituit Florea a anunţat că mai vrea un mandat, fiind desemnat candidat din partea PNL. Cum şi Breje s-a dedulcit la această funcţie, acum având şi cunoştinţe temeinice de liceu finalizat, evident că mai vrea şi el o tură. Cum la PNL nu era loc pe motiv de naş, s-a mutat la „aliaţii” din PSD, Checea fiind printre puţinele comune unde cele două partide au candidaţi separaţi. Îna cazul de faţă naşul cu finul. E fain la Checea…

 

Share
Published by
Ziaristul de (pe) terasa

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

4 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

4 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

4 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

5 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

8 ore ago