Cum s-a dezvoltat Clujul faţă de Timişoara şi legătura cu disputa electorală Nica vs Simonis

În Timişoara există o veche dezbatere în care îşi face loc şi multă frustrare privind comparaţia cu Clujul. De ce Clujul s-a dezvoltat foarte mult în ultimele decenii, mai ales în comparaţie cu Timişoara? Printre explicaţiile cu conotaţii politice au fost acelea că politicenii din Cluj au fost mai buni decât ai noştri sau că Emil Boc ca primar a fost superior edililor noştri. S-a mai vorbit şi de discretul, dar nu secretul “Grup de la Cluj”, entitate totuşi destul de supraevaluată. În fine, nu puţini susţin că dezvoltarea Clujului are legătură şi cu fenomenul Caritas de la începutul anilor 90, atunci când mulţi bani au rămas în oraş.

Probabil o fi câte puţin din toate acestea. Dar să ne amintim că în anii 90, Timişoara era mult deasupra Clujului. Sub conducerea lui Gheorghe Funar, capitala Transilvaniei era un oraş prăfuit şi închis pentru investiţii străine, singurele accente mai colorate fiind băncile vopsite ale lui Funar, un fel de palmieri ai lui Robu, de care râdea o ţară întreagă. După venirea lui Emil Boc la primărie, în 2004, nu talentele administrative ale acestuia (nu contest că nu ar exista unele) au produs o explozie a oraşului, ci politicul în general.

Să ne aminitim că în 2005 Boc ajunge preşedintele Partidului Democrat, formaţiune aflată la guvernare. Atfel, că spre Cluj s-a tras o “conductă” plină cu bani de la bugetul naţional. Ulterior Boc a ajuns premier, iar “conducta” prinde dimensiuni mai mari. Mai trebuie adăugat că şi puternice firme, mai ales din zona IT, au fost direcţionate, tot în acea perioadă, spre Cluj, oraşul premierului. (Aşa cum Bucureştiul şi împrejurimile s-au dezvoltat mult tot datorită acestor direcţionări, specifice unui stat centralizat.)

Ca să nu mai vorbesc de puternica componentă ardeleană din Guvernul Boc şi PDL. Ardeleni a căror capitală a fost şi este Clujul. Ca fapt divers, probabil că mulţi au uitat, dar Sorin Apostu, viceprimarul protejat al lui Boc, ulterior primar al Clujului în timpul prim-ministeriatului lui Boc, a ajuns în puşcărie pentru multiple fapte de corupţie. Asta, ca să ne amintim şi de latura penală a fondurilor direcţionate spre Cluj şi de “onestitatea” lui Boc, ajuns mai nou un star al dreptei şi liberalismului din România. Fonduri cu iz politic care au însemnat principalul motiv al dezvoltării acestui oraş. Nu mai departe decât finanţarea pentru metrou a venit în urma unei târguieli politice în interiorul unui partid. Premier la acea vreme, Florin Cîţu a obţinut sprijinul lui Boc şi acoliţii săi la preşedinţia PNL trecând metroul în PNRR. (Discutabil dacă se va şi face.) Sigur, Clujul este un oraş care contribuie puternic la bugetul naţional, dar i s-a întors mult mai mult. Iar exemplul Clujului este că nu doar PSD direcţiona bani pe criterii politice şi de gaşcă.

În schimb, mult timp al doilea contributor la bugetul naţional, Timişoarei i s-au întors mult, mult mai puţini bani decât a dat. Că am avut politicieni mai slabi, că s-a considerat la Bucureşti că Timişoara e bogată şi nu mai are nevoie de investiţii de la nivel naţional, nu mai contează motivele. De aici au început însă două narative ale principalilor candidaţi la şefia Consiliului Judeţean Timiş

Începând prin a-şi turna cenuşă în cap (nu ştiu cât de electoral), pentru guvernele PSD care au ocolit Timişoara, dar aducând şi reproşuri politicienilor locali pentru că nu şi-au impus voinţa la Bucureşti, Alfred Simonis afirmă că Timişului trebuie să-i revină ce-i al Timişului. Dar pentru asta e nevoie de un om puternic, în stare să bată cu pumnul în masa guvernului. Ceea ce el a şi făcut.

În schimb, Alin Nica spune la fel că banii Timişului trebuie să rămână aici şi vorbeşte de un şantaj dacă se pune problema bugetărilor pe criterii politice. Mai precis, alocările de la bugetul naţional nu trebuie să ţină cont de cum se votează aici. Într-un fel sau altul ambii au mare dreptate. Dar care este poziţia pragmatică aici? Ceea ce spune Nica e frumos şi mai mult decât corect, dar nu se va putea pune în practică fără o descentralizare fiscală reală. Un lucru de care vorbesc doar partidele aflate în opoziţie. Când sunt la putere toate schimbă discursul. Iar cel mai bun exemplu de cum priveşti problema alocării discreţionare de fonduri din perspectivele putere vs opoziţie este chiar… Alin Nica

El pare să uite că a fost părtaş, chiar iniţiator la alocarea de fonduri pe criterii strict politice. Să nu uităm faptul că Nica a făcut parte din “echipa câştigătoare” atunci când Florin Cîţu, a cumpărat pur şi simplu voturi pentru alegerile interne din PNL – fiind în competiţie cu Ludovic Orban – cu bani de la buget. (În afara metroului lui Boc au fost alocate multe alte fonduri contra voturi.) Ori în toată istoria României nu s-a întâmplat un lucru mai jegos (chiar nu pot găsi un cuvânt mai blând, oricât m-aş strădui) decât acesta, nici măcar în timpul premierilor PSD. A spus ceva atunci Nica?

Un exemplu mai apropiat de noi şi de Nica. Sânnicolau Mare al prietenului său, Dănuţ Groza, a primit foarte mulţi bani de la Guvernul Boc, datorită relaţiilor şi politice, dar şi de pritenie pe care le avea cu Elena Udrea. Şi mai de actualitate. Pe ce considerente economice, geografice sau de altă natură, Nica, în calitate de preşedinte al CJ Timiş, a decis să finanţeze un aquapark în acelaşi Sânnicolau Mare, în defavoarea Buziaşului, în condiţiile în care oraşul din vestul judeţului are un singur hotel (şi acela al fraţilor Cristescu), iar Buziaşul cu nemiluita. Asta ca să vorbim cinstit de fonduri alocate pe criterii politice şi pe cumetrii.

În concluzie, Clujul s-a dezvoltat în principal în urma ascensiunii politice a lui Emil Boc. Şi, să fim serioşi, Boc s-a evidenţiat mai mult printr-o coloană extrem de flexibilă în  faţa lui Traian Băsescu şi chiar Elena Udrea. Cum poate ajunge Timişul la fel ca şi Clujul din cele două perspective descrise mai sus? Nu dau răspunsuri, nu fac analize, am prezentat doar oameni şi fapte