Social

Mort de beat a produs un accident şi a ajuns la spital

La data de 18 iunie, în jurul orei 04:32, polițiștii Biroului Rutier Timișoara, au fost sesizați cu privire la faptul că strada Liviu Rebreanu din municipiu, ar fi avut loc o autoaccidentare, în urma căruia au rezultat pagube materiale.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un tânăr în vârstă de 21 de ani.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul din dotare, a rezultat o alcoolemie de 1,27 mg/l în aerul expirat.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Liberalism de Timișoara. Cine câștigă mereu pierde

Hai să ne prefacem că nu ne-a prea interesat politica, nu cunoaștem elitele partidelor locale…

54 de minute ago

Ateliere creative, demonstrații spectaculoase și teatru pentru întreaga familie, în weekend, la Iulius Town Timișoara

Sâmbătă, în intervalul 11:00 – 16:00, în Iulius Gardens are loc evenimentul dedicat Zilei Jandarmeriei…

O oră ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 3 aprilie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 03.04.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Primăria caută executant pentru un nou parc fotovoltaic la Timișoara

Timișoara caută executant pentru un nou parc fotovoltaic, care va fi ridicat pe un teren…

13 ore ago

Reparațiile la liniile cale modifică circulația pe mai multe trasee de tramvai

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 4 aprilie, circulația unor linii…

13 ore ago

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere…

15 ore ago