Arhiva pentru eticheta: mort de beat

După o noapte „grea”, a intrat cu mașina într-un stâlp de iluminat

După o noapte „grea”, a intrat cu mașina într-un stâlp de iluminat

„Mort” de beat la volan, nu a mai reușit să se țină pe linia de plutire și a ajuns în stâlp, apoi la spital. Isprava unui bărbat ce a avut parte de o noapte încărcată. Miercuri dimineața, în jurul orei 06:30, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier

politia

Ucrainean „mort” de beat a băgat un tânăr în spital şi a fugit de la faţa locului

Vineri, în jurul orei 01:40, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au fost sesizați să intervină la un accident rutier soldat cu o victimă. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că un autovehicul care se deplasa pe Calea Circumvalațiunii din Timișoara, dinspre Gheorghe Lazăr înspre Piața Consiliul Europei, la un moment dat ar fi intenționat să

Mort de beat a produs un accident şi a ajuns la spital

La data de 18 iunie, în jurul orei 04:32, polițiștii Biroului Rutier Timișoara, au fost sesizați cu privire la faptul că strada Liviu Rebreanu din municipiu, ar fi avut loc o autoaccidentare, în urma căruia au rezultat pagube materiale. Polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat

Mort de beat, cu permisul suspendat, din nou în centrul atenţiei poliţiştilor

Polițiștii Biroului Rutier Timișoara au reținut pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 44 de ani, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni rutiere. Acesta a fost introdus în Arest. În fapt, la data de 29.10.2022, în jurul orei 18:50, polițiștii rutieri au fost direcționați de către dispeceratul unității pe strada Polonă din Timișoara,

Inconştienţă şi prostie dusă la extrem de un „şofer” de weekend

Mort de beat, conducând o maşină radiată din circulaţie şi fără permis. Şi nu o dată. Sunt faptele de „vitejie” ale unui inconştient care a ajuns după gratii. La data de 23 iulie 2022, în jurul orei 23:40, polițiștii Secției 4 Rurale Peciu Nou, au oprit în trafic, pe DJ 591A, pe raza localității Sânmihaiu

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.