Primarul lucrurilor mărunte

Vorbim în preajma alegerilor pentru aparatul politic al administrației locale, o dată la patru ani, despre mari proiecte în principal. Candidații promit lucruri mari, iar pentru un oraș ca Timișoara asta ar însemna pasaje, bulevarde modernizate, linii noi de tramvai, infrastructură medicală și pentru sport. Prea puține promisiuni pentru banalul, normalul din viața noastră de contribuabili corecți, timișoreni care mergem la muncă, venim spre casă și nu mai avem nervi să observăm că prea multe nu sunt în regulă în lumea lucrurilor mărunte. Căci nu toți suntem nelegiuiți din clanuri, bombardieri nesimțiți să nu mai votăm un primar pentru că acesta promite respectarea unor norme de trai în societate.

Odihnindu-se după alegeri, administrația Dominic Fritz a propus amplasarea unor panouri care să pună în gardă nelegiuitul în problema deponeelor ilegale de gunoaie. În campania electorală, aceeași administrație a Timișoarei a redat orașului strada Cezar sub egida luptei cu clanurile. Fie că aceste clanuri au acaparat imobile, fie că e vorba de zona de agrement de pe malul Begăi, în cea mai mare parte cu terenul în proprietate publică. S-a dat senzația unei lupte pe viață și pe moarte, a unui proiect care să intre în cartea de istorie a administrației timișorene, foarte bine, dar avem și lucruri mărunte care pentru omul de rând sunt ale naibii de importante.

Tot auzim asta despre politicieni. N-o să facă nimic într-o problemă sau alta până nu trec alegerile, de parcă promisiunea în direcția instaurării ordinii în comunitate, promisiunea că vei sancționa orice derapaj de la legea națională, locală și mai ales a bunului simț ar intra în coliziune cu propriul tău electorat. Deducând de aici că principalii candidați au ca electorat șmecheri și nelegiuiții, iar oamenii care au nevoie să fie apărați de aceștia ar fi atât de puțini, minoritari cât să fie lăsați veșnic pe mâna celor care nu ajung niciodată la putere.

Nemaivorbind că amendarea nerespectării regulilor nu trebuie să fie o promisiune, ci o preocupare a edilului pentru cei care le respectă zi de zi. Timișoreanul normal prin modul său de viață, contribuabil de neclintit la bugetul acestei comunități, are dreptul să fie apărat de cel care dă din coate și poate că nici nu-și plătește atât de riguros ce are de dat Timișoarei prin impozite și alte taxe.

Aștept acel an electoral în care un alegător va zice că votează primarul în funcție pentru că a făcut ordine, că de fiecare dată când a avut nevoie de instituția condusă de el aceasta a răspuns. Cred că acest gen de relație cu populația care te-a votat sau nu te-a votat valorează la fel de mult ca o listă bogată de proiecte magnifice. Citeam undeva că în mari orașe din SUA faci poză la o groapă în carosabil, o postezi pe o platformă online dedicată a primăriei și în următorele zile vine cineva să repare acea bucată de drum, trotuar, ce o fi.

Acesta este un mic și atât de „neimportant” exemplu de proiect pentru un primar: să facă cetățeanul să se simtă servit, nu ignorat. Dar exemplele acestea de „proiecte mici” rezolvate de un primar ar putea continua cu parcarea ilegală, toaletarea haotică a vegetației stradale și până la verificarea șantierelor. Apropos, în cartierul Blașcovici un avocat și-a cumpărat o casă pentru a o tranforma într-un palat. Treaba lui, banul lui, dar s-a legat la rețeaua de canalizare, iar astuparea șanțului s-a făcut atât de superficial încât azi s-a lăsat asfaltul cât trebuie să încetinești cu mașina cât pentru un calmator.

A verificat cineva cum a fost refăcut un drum public după o lucrare autorizată? Constat că nu, iar povestea asta nu este una doar despre Dominic Fritz, ci și despre Nicolae Robu, Gheorghe Ciuhandu, alți edili. Da, e vorba de o banală poveste despre Timișoara condusă de un primar cu rigoare germană, dar nu era mai bine nici în alte vremuri. E complicat să așteptăm mult mai puțin de la ei, de la primari sau viceprimari? E vorba despre lucruri minore, despre șmecheri și oameni corecți, despre percepții, despre educație, la urma urmelor.