Consiliul Judeţean Timiş

Consiliul Județean Timiș prelungește restricțiile pe drumurile județene

Restricțiile de circulație pe drumurile din Timiș se prelungesc și pentru săptămâna viitoare, a anunțat CJT. Având în vedere prognozele Administrației Naționale de Meteorologie actualizate și anunțurile referitoare la instituirea unor coduri roșii și portocalii de caniculă în zona Banatului, restricțiile de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone deja instituite până în data de 14 iulie 2024 vor fi prelungite. 

Astfel, acestea se vor aplica zilnic, până în 21 iulie 2024, între orele 10:00 și 20:00, pe toate drumurile administrate de Consiliul Județean Timiș.

Măsurile sunt luate în conformitate cu O.G. nr. 43/1997, art.44, alin. (2) și (3), privind regimul drumurilor cu modificările și completările ulterioare.

Fac excepție de la aceste prevederi transporturile de persoane, animale vii și produse perisabile, vehiculele implicate în intervenții de urgență sau care acționează la lucrările de reparații pe drumurile gestionate de CJ Timiș, transporturile poștale, de echipamente de prim-ajutor, distribuție de carburanți, de mărfuri sub temperatură controlată, de vehicule avariate, apă și hrană în zone calamitate (după caz), transporturile funerare, precum și cele care vizează activități militare și cele de salubrizarea stradală.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

La Giroc merge şi legat cu sârmă! Când tandemul Simonis – Popoviciu confundă oamenii cu gunoaiele

Uşi legate cu sârmă (la propriu), fire electrice ieşite, plafoane dând să cadă. Cam aşa…

25 de minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 16 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

53 de minute ago

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

12 ore ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

17 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

20 de ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

20 de ore ago