Economic

Contabilii timișoreni au protestat în fața sediului local al Finanțelor. Cer stoparea sistemelor e-Factura și e-TVA

Un număr mare de contabili au protestat, luni înainte de prânz, la un protest care a avut loc în fața sediului Finanțelor din Timișoara. Aceștia sunt nemulțumiți de modul în care au fost promovate și implementate proiectele e-TVA și e-Factura, care a dus la un adevărat haos în activitatea lor. De asemenea, au fost introduse ”pe repede înainte” și fără consultarea breslei lor înainte de publicare. 

Contabilii s-au strâns în parcarea din fața clădirii, au protestat purtând mai multe pancarte: „Transparența și respect, nu doar legi fără efect”, ”Eliminarea e-TVA, Predictibilitate, Consultări publice reale, Reintroducerea Legii Prevenției, Termene de raportare realiste”, ”404” (n.r. eroarea afișată la blocarea sistemului de depunere a declarațiilor). 

Contabilii acuză noul sistem că încarcă enorm activitatea lor, că trebuie să corecteze documentele trimise precompletat de către cei de la ANAF. Activitatea lor e tot mai greoaie, termenele de raportare sunt nerealiste, sistemul online al ANAF este unul prost, care se blochează permanent.

„Într-o țară în care mediul de afaceri ar trebui să fie susținut și încurajat, suntem martorii unei realități alarmante: lipsa de transparență și comunicarea deficitară a instituțiilor statului, care par să adopte măsuri pe furiș, noaptea, fară consultare și fară a ține cont de impactul devastator pe care îl au asupra contribuabililor și a afacerilor. Acesta este contextul în care ne aflăm astăzi, un context în care haosul legislativ și teroarea fiscala devin norma. (….). Recenta publicare a OUG 69/2024 și OUG 70/2024 fără nicio consultare publică și aprobarea acestora în doar doua zile reprezintă doar vârful aisbergului. Aceste ordonanțe, care includ masuri precum e-TVA și e-Factura, nu sunt doar exemple de digitalizare prost implementată, ci și manifestări ale unui sistem care ignoră complet principiile democrației și ale dialogului social. Este revoltător cum se poate modifica o lege organică printr-un OUG, fără consultare, fără transparență și fără respect”, se spune în protestul elaborat de organizația patronală a contabililor.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

11 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

14 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

17 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

18 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

18 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

18 ore ago