Cu bune şi rele. România la Euro 2024, între fotbal şi politică

Se spune că noi, românii, ne pricepem cel mai bine la fotbal şi politică. S-a observat cu prisosinţă această „pricepere” şi în timpul meciurilor de la Campionatul European. La politică vedem de aproape 35 de ani cât suntem de pricepuţi, de-am ajuns să fim conduşi acum de doi impostori. Precum în politică, am fost extrem de emoţionali, am trecut de la agonie la extaz şi niciun minut nu am privit lucrurile cerebral. Ne entuziasmăm foarte repede și tot așa de repede ne dezumflăm, fiindu-ne parcă peste putință să fim raționali. Şi peste toate, ne-am păstrat statutul de campioni mondiali ai băşcăliei.

Naţionala a plecat în Germania într-un cor de ironii. Vă amintiţi de meme-uri cu autocarul dat pe avarie pentru că nu stăm mult sau cu portarul echipei adverse fumând pe un scăunel fiindcă n-are altceva de făcut? După meciul cu Ucraina, cei care se întreceau în ironii deja se gândeau dacă nu la finală, cel puţin la semifinale. Un meci bun pentru naţionala noastră, dar uităm că am avut o posesie de 34%, iar două goluri au fost de portar. Dar deja ne credeam buricii pământului la fotbal. A venit partida cu Belgia, alt meci bun făcut de români, dar am revenit puţin cu picioarele pe pământ. După meciul cu Slovacia, în care s-a jucat doar în prima  repriză, a doua fiind o înţelegere tacită între jucători, iar ne-am văzut zei. Olanda era deja depăşită şi ne întrebam ce ne convine mai mult în sferturi: Austria sau Turcia. Şi iar căutam bilete pentru semifinale. A venit Olanda, o echipă departe de ce era pe vremuri, dar cu toate astea ne-a dat cu terenul în cap. Şi din nou am luat-o pe panta defetismului. Evident că acest montagnes russes al stărilor total opuse a fost întreţinut de tot felul de părerologi care au invadat spaţiul public şi care înţeleg fotbalul cât suprasemnatul limba chineză

O spun din capul locului, Naţionala noastră a jucat mult peste condiţia ei, s-a autodepăşit. Uitaţi-vă la lot şi altul mai bun nu avem. Jucători adunaţi de prin zona arabă, rezerve la echipe de pluton din Europa, nu în ultimul rând dintr-un campionat intern, ale cărei campioane au avut în ultima perioadă probleme cu echipe din Luxemburg. În fine, vedeta echipei e rezervă la o echipă cât de cât de top în Anglia. Dar am suplinit lipsa crasă de valoare cu forţa grupului, dăruire şi determinare. Şi din acest punct de vedere aceşti băieţi trebuie felicitaţi, dar nicidecum urcaţi pe piedestaluri. Pe socluri urcă totuşi valorile.

Iar fotbalul ţine şi de valoare, nu doar de suflet, ca să fiu în ton cu reclamele,  sau noroc. Mai mult, s-a văzut şi valoarea grupei noastre după ce nici o echipă din n-a mers mai departe. Dar, repet, la reîntâlnirea cu fotbalul mare, după o pauză de opt ani, nu ne-am făcut de râs. Totuşi, noi ne luptăm cu Kosovo, Letonia, Andora etc

Dincolo de dăruirea echipei, am avut o galerie incredibilă. Nici zecile de mii de români care au invadat oraşele Germaniei nu ne-au făcut de râs. Poate nu am fost la fel de simpatici precum scoţienii, „No Scotland, no party”, n-am avut acele fenomenale dansuri pe laterală precum olandezii, dar am fost acolo şi am trezit admiraţia tuturor. Nu am mai fost cerşetorii Europei, ci am dat dovadă de civilizaţie şi europenism.

Ce-a fot urât? Aceeaşi penibilă încercare a politicienilor, în frunte cu revoluţionarul covrigilor din Buzău, de-a se aburca pe succesele sportivilor. La pachet cu aceleaşi sforăitoare declaraţii patriotarde. Penibil întrecut doar de Antena 3 şi site-uri de casă, care ne-au tot băgat în cap că cele două rezultate pozitive s-au datorat prezenţei lui Ciolacu în tribună. Pe bune, nu glumesc. Dacă e aşa bun de ce n-a fost şi la meciul cu Olanda? Măi, nesimţiţilor care sunteţi, ce aţi făcut voi pentru fotbalul românesc? Dar pentru sport în general? Pe banii publici cu care s-au deplasat acolo, nu mai bine trimiteau la meciuri câteva echipe de juniori şi copii?

Moştenind de la tatăl său, degrabă ţucătorul de icoane Puiu Caşchetă, obscurantismul ăla medieval, Edi Iordănescu s-a dus zilnic pe la biserici, ba i-a dus şi pe tricolori. A fost o paranoia naţională cu popii alături de tricolori. Un credincios adevărat, iar nu de faţadă, ar spune că e o adevărată blasfemie să ceri ajutorul lui Dumnezeu ca să intervină într-un meci de fotbal, să lase deoparte echidistanţa şi să ajute naţionala noastră. Mergând pe linia deschisă lui Edi Iordănescu, s-ar putea trage şi concluzia că, fără să fie rugat de olandezi, Dumnezeul protestant l-a surclasat pe Dumnezeul ortodox…

P.S.Apropo de penibil. O mostră de băgat ca musca în dosul calului vine de la aceeaşi inepuizabilă figură caragialească Maria Grapini. “Este nemeritat 2-0 pentru Olanda! Pentru mine insa echipa Romaniei este castigatoare indiferent de rezultat! Daca Italia a fost eliminata, nu cred ca trebuie sa uitam ca,dupa multi ani, Romania a ajuns in optimi! Bravo baieti, ati adus din nou Speranţa romanilor! Eu va multumesc!Traiasca Romania!Traiasca unitatea romanilor”, a scris Grapini pe Facebook. Dincolo de faptul că n-a fost 2-0, ci 3-0, să spui că a fost nemeritată o victorie în care scorul mai care reflecta mai bine ce s-a întâmplat pe teren era 8-1, înseamnă ori că eşti idiot, ori te bagi în seamă la ceva unde nu pricepi nimic. Despre celelalte bazaconii patriotarde, nici nu mai discut.