Sănătate

Cinci ambulatorii din Regiunea Vest vor fi modernizate și dotate cu echipamente noi

Cinci ambulatorii din Timișoara, Deva, Vulcan și Sebiș vor fi modernizate prin Programul Sănătate, pentru care Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest este organism intermediar. Investiţia se ridică la 34 de milioane de lei.

Ambulatoriile de aici vor fi modernizate, pentru a crea un mediu mai sigur și mai confortabil pentru pacienți. În plus, ele vor fi dotate cu echipamente medicale de ultimă generație, ceea ce va permite diagnosticarea mai rapidă și tratamente mai eficiente pentru pacienți.

Peste 34 de milioane de lei vor fi investiți în aceste proiecte, după cum urmează:

– Extinderea, reabilitarea, modernizare și echiparea ambulatoriului de specialitate al Clinicii de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, prin demolare parțială și extindere orizontală și verticală – 12,7 milioane de lei;

– Reabilitarea, extinderea și dotarea infrastructurii ambulatoriului O.R.L. din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgențe Timișoara – 5,6 milioane de lei;

– Modernizarea și dotarea laboratorului de radiologie și imagistică medicală, a laboratorului de medicină nucleară; și extinderea pentru cabinet de pediatrie în cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Deva – 1,8 milioane de lei;

– Modernizarea ambulatoriului din municipiul Vulcan – 8,1 milioane de lei.

– Extinderea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului de Specialitate – Pneumologie la Spitalul de Boli Cronice Sebis – faza 2 – 6,2 milioane de lei.

Perioada preconizată de derulare a proiectelor de modernizare este de doi ani.

„Aceste investiții sunt esențiale pentru noi toți. Modernizarea ambulatoriilor nu înseamnă doar clădiri noi și echipamente moderne, ci servicii medicale mai bune și mai accesibile pentru fiecare om din Regiunea Vest. Ne dorim ca locuitorii să poată primi îngrijire de calitate aproape de casă, fără stres și fără drumuri lungi. În fond, sănătatea oamenilor e cea mai importantă, și prin acest proiect ne asigurăm că toți cei din comunitate au parte de îngrijirea pe care o merită”, a declarat Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.

Programul Sănătate (PS) are o alocare totală de 4,37 miliarde de euro și este primul de acest fel aprobat de către serviciile Comisiei Europene în România. Programul se adresează tuturor nivelurilor sistemului de îngrijiri de sănătate, iar beneficiarii eligibili sunt:

 Ministerul Sănătății și alte autorități publice centrale;

 Autoritățile publice locale;

 Unități sanitare publice;

 Cabinete ale medicilor de familie;

 Instituții de învățământ publice;

 Entități publice și private pentru domeniul cercetării medicale;

 Alte entități publice;

 Parteneriate dintre autoritățile și instituțiile publice centrale și locale și unități sanitare și parteneriate dintre entități publice și private în domeniul cercetării medicale (doar pentru proiecte cu mecanism competitiv P5 cercetare).

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

CCIA Timiș oferă noi oportunități de cooperare România-Israel

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

31 de minute ago

Un apartament din Timișoara se vinde, în medie, în 58 de zile. Analiză Imobiliare.ro

Piața imobiliară din Timișoara oferă cel mai rapid timp de vânzare a unui apartament, dintre…

38 de minute ago

Drumarii, din nou la lucru. Unele sectoare de drum sunt acoperite de zăpadă/VIDEO

Răcirea vremii din aceste zile a scos din nou drumarii pe șosele pentru a curăța…

2 ore ago

Şi totuşi, ce vrea PSD-ul?

“Dacă nu vă place această coaliţie, atunci, domnule prim-ministru, căutaţi-vă altă coaliţie împreună cu cei…

2 ore ago

La Moşniţa Nouă se ridică o creşă nouă cu bani de la bugetul local. Ar trebui finalizată într-un an şi jumătate

Luni, 9 februarie, a avut loc predarea amplasamentului și emiterea ordinului de începere a lucrărilor…

5 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 10 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 10.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

6 ore ago