Timp liber

Cum se sărbătorește Ziua Internațională a Tineretului la Timișoara și în județ

Și în acest an, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT) invită publicul local la celebrarea Zilei Internaționale a Tineretului (12 august) printr-o serie de activități în Timișoara și în județ. Programul începe sâmbătă, 10 august, cu ateliere și activități gratuite în Casa Tineretului și în spațiile verzi din jurul clădirii și se continuă în următoarele zile în oraș și în județ.

PROGRAM 10 AUGUST

Evenimentul începe la ora 17:00 și este facilitat atât de voluntarii implicați în festivalul Youth Summer Fest, cât și de artiști, lucrători de tineret și voluntari din proiectul Erasmus+ Community Arts for Civic Engagement and Social Change (ComAS).

Activitățile se vor desfășura în engleză, cu traducere în română, dacă este necesar și cuprind:

 Ecoatelier – Reutilizarea materialelor: cum să le dăm o nouă viață materialelor vechi, reducând deșeurile prin creativitate

 Colț de lectură și schimb de cărți: participanții pot citi în liniște sau face schimb de cărți cu alți iubitori de literatură

 Colțul muzical: se poate asculta muzică, testa instrumente muzicale sau cânta

 Upcycling și schimb de haine: transformarea hainelor vechi în piese unice și elegante prin tehnici de upcycling

 Evolution Ping Pong: un joc care-ți testează abilitățile și adaptabilitatea, fiecare rundă aducând o nouă provocare

 Experiență VR – desen în realitatea virtuală: explorarea unor tehnici de desen inovatoare și crearea unor opere de artă tridimensionale într-un spațiu virtual cu ochelarii Meta Quest 2. Atelierul include și sesiuni de vizionare a unor animații realizate de creatori din întreaga lume

 Învățarea limbilor străine cu AI: folosind tehnologia AI, vom învăța și practica diferite limbi, interacționând cu vorbitori nativi virtuali

 Stress – first aid kit: modalități pentru a depăși situațiile stresante

 Treasure hunt & escape room

 Body painting

 Activități meșteșugărești și alte surprize!

Iubitorii de pictură vor avea ocazia să participe și la o acțiune de artă comunitară. Pornind de la viziunea orașului fantastic Fantașoara, vom picta tuburile uriașe de lângă Casa Tineretului pentru a reprezenta comunitatea locală vibrantă și voluntarii FITT.

Activitățile sunt dedicate în special tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 35 de ani, dar multe dintre acestea sunt accesibile și publicului larg, în afara acestei grupe de vârstă.

Mai multe detalii despre programul zilei se găsesc în evenimentul de Facebook:

https://www.facebook.com/events/349390518226108

Doritorii vor putea încheia seara la concertul Paul Tihan & Andra Andriucă din seria Purple Session, care va începe de la ora 19:00 în grădina de vară a Casei Tineretului (În Spatele Casei). Pentru acest concert este necesară achiziționarea biletelor pe fitt.iabilet.ro.

PROGRAM 11 AUGUST

În prima parte a zilei, voluntarii FITT vor povesti cu vizitatorii din Piața Mehala despre festivalul Analog Mania, care se va desfășura la Casa Tineretului între 12 octombrie – 9 noiembrie. Ajuns la ediția a XII-a, festivalul va cuprinde în acest an și o expoziție de obiecte care să reprezinte numărul 12, la care publicul este invitat să contribuie.

Spre seară, voluntarii Youth Summer Fest vor merge în afara Timișoarei cu două activități:

 Ora 18:00, Centrul de Tineret Lugoj – ECOhunt: o vânătoare de comori pe tema sustenabilității de mediu, în care participanții vor afla mai multe despre reciclare, mediu și problemele cu care acesta se confruntă.

 Ora 18:00, Casa națională „Efta Botoca” Jebel – Escape code: o vânătoare de mistere istorice în care participanții își vor folosi gândirea critică, abilitățile de rezolvare a problemelor, de observare și de lucru în echipă.

PROGRAM 12 AUGUST

 Ora 18:00, sala 120 din Casa Tineretului – „Let’s get political” (club de politică)

 Ora 18.00, Centrul de informare pentru tineri din Casa Tineretului – atelier „Construirea unei campanii de informare pe social media”

 Ora 19:00, Centrul de informare pentru tineri din Casa Tineretului – atelier „Inteligența Artificială (IA) și Dezinformarea: Cum ne afectează și cum ne putem proteja?”

 

 

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

2 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

2 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

2 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

2 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

5 ore ago