Social

Maratonul Timişoarei are programată deja prima probă: înscrierile

Sport şi tradiţie. Timișoara City Marathon powered by UPT dă startul oficial pentru înscrierile la cea de-a opta ediție. Evenimentul, deja emblematic pentru Timișoara va avea loc pe 27 octombrie și își invită participanții să alerge împreună, pentru a celebra istoria orașului și pentru a-și proiecta viitorul cu fiecare pas.

Sunt pregătite patru curse spectaculoase pentru toate categoriile de alergători:

• Maratonul „Cavalerii Cetății” by Flexik Automation – cu start din Otelec;
• Semimaratonul „Eugeniu de Savoya” by Hella/Forvia;
• Crosul „Poarta Forforosa” – 10 km;
• Crosul „Batalionul Banat” – 4 km.

Cei mai buni alergători din fiecare cursă vor fi premiați de organizatori, premiile fiind detaliate pe site-ul oficial al evenimentului (https://timisoaracitymarathon.ro/).

„La UPT, sportul s-a dezvoltat odată cu universitatea, fiind parte integrantă din viața academică. Încă de acum 104 ani, UPT a fost un promotor al valorilor sportive, îmbinând educația cu activitățile fizice pentru a forma tineri remarcabili, profesioniști și cetățeni echilibrați atât din punct de vedere intelectual, cât și fizic. Chiar și în prezent, prin investițiile în infrastructura sportivă dar și organizarea și susținerea constantă a diverselor competiții sportive, Universitatea Politehnica Timișoara continuă să ofere tinerilor oportunități de dezvoltare armonioasă, păstrând vie legătura dintre educație și sport”, a declarat conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

„Timișoara City Marathon dobândește anul acesta o nouă dimensiune prin faptul că este ‘powered by UPT’. Acest parteneriat, născut după mulți ani de colaborare, este unul de suflet pentru noi. Politehnica ne-a fost mereu alături, găzduindu-ne pe Stadionul Știința pentru antrenamentele săptămânale. Ne dorim să aducem împreună comunitatea locală, dar și alergători din întreaga Europă și chiar din lume”, a declarat Alexandru Lorinți, președintele Clubului Sportiv Alergotura.

Până pe 15 septembrie, alergătorii pot beneficia de taxe de participare reduse în cadrul campaniei early-bird. De asemenea, copiii sunt încurajați să participe la cursele de 4 și 10 km, în funcție de limitele de vârstă specificate în Regulamentul oficial.

Inscriere gratuită: o oportunitate de neratat este înscrierea gratuită, oferită celor care participă la minim zece ture săptămânale Alergotura, până pe 13 octombrie.

Voluntariat: organizatorii mizează și pe sprijinul voluntarilor, care vor avea șansa de a dobândi experiență valoroasă, de a lucra într-un colectiv prietenos și de a fi recunoscuți pentru contribuția lor esențială la succesul evenimentului.

Înscrierile sunt deschise până pe 13 octombrie și pot fi realizate online pe site-ul oficial al maratonului. Toate detaliile privind înscrierea, programul și condițiile de participare sunt disponibile pe https://timisoaracitymarathon.ro/

Despre Timișoara City Marathon:
Lansat în 2017 de Clubul Sportiv Asociația Alergotura, Timișoara City Marathon este un eveniment deschis tuturor categoriilor de alergători, care promovează alergarea ca un element esențial al unui stil de viață sănătos. Ediția din acest an marchează un nou capitol în istoria maratonului, prin parteneriatul strategic cu Universitatea Politehnica Timișoara, care îmbină tradițiile timișorene de sport și educație într-o viziune comună pentru viitor.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Dumbrăvița Generation Cup, prima ediție a unui turneu de fotbal de elită pentru copii. Invitați de seamă

Asociația Academia de Fotbal Dumbrăvița anunță cu entuziasm organizarea primei ediții a Dumbrăvița GENERATION CUP.…

14 minute ago

Autodetonare. Când Alin Popoviciu admite irelevanţa PNL Timiş

“Noi ne pregătim pentru ce este mai rău şi anume să candidăm singuri în 2028”.…

3 ore ago

Arta imersivă revine în Iulius Town: MINA deschide pe 3 aprilie un spațiu permanent dedicat experiențelor cultural digitale

Timișoara își consolidează statutul de hub cultural regional prin găzduirea celui mai nou centru de…

3 ore ago

Astăzi are loc echinocțiul de primăvară, ziua este egală cu noaptea

Echinocțiul de primăvară marchează începutul primăverii astronomice în emisfera nordică. În 2026, acesta are loc…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 20 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

15 ore ago