Politica

Cel mai plurivalent personaj al PNL Timiş, la un nou job. Nicolae Bitea, director la Aeroportul Timişoara

Începând de săptămâna trecută, PNL-istul Nicolae Bitea are un nou loc de muncă. Cel mai polivalent liberal din Timiş, Bitea a fost instalat director administrativ al Aeroportului Internaţional Timişoara. Numirea lui a avut loc în urma unei înţelegeri politice între PSD şi PNL. Bitea va fi şi consilier judeţean, fiind ales la ultimele alegeri locale.

„Partidul e-n toate. E-n cele ce sunt”, iar Nicolae Bitea ştie foarte acest lucru, fiind unul dintre cei mai disciplinaţi soldaţi din PNL Timiş. Motiv pentru care a şi fost răplătit cu funcţii pe măsură, evident la stat. În perioada în care Nicolae Robu era preşedinte al PNL Timiş, Bitea a fost om de încredere al fostului primar al Timişoarei. Argument pentru a fi recompensat cu poziţia de manager al Societăţii de Transport Public Timişoara (STPT), deşi la bază Bitea este absolvent al Universităţii de Ştiinţe Agricole. Îninate de-a ajunge director plin la STPT, el a fost adjunct al societăţii, iar mai îninate şef serviciu la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara.

După plecarea lui Robu din fruntea PNL Timiş, Bitea a ajuns om de încredere al următorului  preşedinte, Alin Nica. El a fost răsplătit aici cu funcţia de director adjunct al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Apă-Canal Timiș. Putea accesa chiar o funcţie mai importantă, dar avea nişte problem cu DNA, astfel că Nica l-a “ascuns” în această poziţie.

A plecat şi Nica din fruntea PNL Timiş, iar Bitea a devenit omul de încredere al lui Alin Popoviciu, culmea, cel mai mare adversar al fostului preşedinte. Popovici, viitor vicepreşedinte al CJ Timiş şi unul dintre cei mai influenţi oameni din filială, are o legătură foarte bună cu Alfred Simonis, preşedinte PSD Timiş şi preşedinte ales al CJ Timiş. Pe baza acestei relaţii, Bitea a schimbat din nou job-ul, ajungând director administrativ la Aeroportul Internaţional Timişoara, acolo unde sunt “ascunşi” mai mulţi sinecurişti din PSD în special. De altfel, Bitea l-a înlocuit în funcţie pe PSD-istul Andrei Obreja, care a câştigat alegerile pentru scaunul de primar al comunei Pişchia.

„Partidul e-n toate. E-n cele ce sunt/ Şi-n cele ce mâine vor râde la soare”

 

 

 

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

6 minute ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

O oră ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

2 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

2 ore ago

Primăria Timișoara inaugurează, în sfârșit, baza sportivă din Mehala

Deschiderea activității pe noua bază sportivă din Mehala va avea, în sfârșit loc, la luni…

2 ore ago

Panică mare la ISC Timiş, după schimbarea conducerii la nivel naţional. Inspectorul şef Ioan Cornel Furdui, ca şi pe făraş

În interiorul Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş s-a instaurat o mare agitaţie după ce, săptămîna…

4 ore ago