Primul sfârșit de săptămână al lunii viitoare aduce o nouă ediție a Festivalului LA Pas, organizat de Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare – CRIES. Acțiunea are loc în perioada 4-6 octombrie 2024, la Casa Tineretului din Timișoara.
Hrana bună și cultura, artizani și producători locali din diferite regiuni ale țării, oameni preocupați de alimentație și sănătate, de educație și sustenabilitate își dau întâlnire într-o nouă ediție a Festivalului.
LA PAS 2024 – Festival de hrană bună și cultură sustenabilă înseamnǎ trei zile cu preparate uimitoare, ateliere gastronomice și degustări pentru public, artizani și produse locale. Se va coace pâine de casă ca pe vremea bunicilor cu Emilia Popa, de la Margina, pe care a văzut-o o țară întreagă la „România, arată-ți farfuria”, și deserturi tradiționale ca în Țara Zimbrilor – Plașinț’ pe Pătură ca la Cornereva, alături de Ștefania Bijan. Va fi prezentată brânza produsă de Asociația Curtea Culorilor, după rețete italiene, în Banat, la Sârbova, și miedul de la Miedăria din Buzău, de la Pătârlagele, premiate pentru calitatea și gustul lor în competiții prestigioase de profil, dar și gogoșile pe abur, cu nucă și mac, ale Emiliei Popa.
Cei interesați vor putea descoperi produse selectate de reprezentanți ai mișcării Slow Food din diferite zone ale țării, produse vegane și preparate realizate de elevi și studenți pentru reducerea risipei alimentare, cum este deja celebra supă anti-risipă LA PAS.
„Pregătim pentru această ediție peste 30 de ateliere și activități diverse – dezbateri, film și carte, expoziții, spații de joacă și experimentare pentru copiii și adolescenți, concerte și alte surprize pe care vă invităm să le descoperiți. Ne adresăm unui public divers, implicăm deopotrivă experți și cetățeni, preocupați de tema sustenabilității, construind împreună cu aceștia experiențe de învățare și contexte de conexiune socială, aliniindu-ne principiilor Pactului Climatic European, promovat în România de Asociația REPER 21”, spune Mihaela Vețan, președinte CRIES.
Cei pasionați de gătit pot opta pentru unul dintre atelierele gastronomice – rețete de toamnă cu specific ucrainean, alături de Iryna Chykaliuk, pâine cu maia și făinuri fără gluten, cu Ana Negru, paste artizanale alături de Curtea Culorilor, prepararea unui meniu special cu legume de sezon de la Farmely – Grădina de lângă tine sau un meniu vegan propus de întreprinderile sociale Green Aware și CUIB, care vine tocmai din Iași pentru eveniment.
Printre invitați se numără și Dragoș Pătraru.
“Ne preocupă starea sănătății și ne bucurăm să îl avem alături de noi anul acesta pe Dragoș Pătraru ca invitat special în Festivalul LA PAS. Jurnalistul le propune timișorenilor un nou format de întâlnire, pe principiul „Întreabă-mă orice!”, transmit organizatorii.
Legătură dintre hrana sănătoasă și un stil de viață sănătos vă fi în prim planul discuțiilor.
„Într-un eveniment dedicat hranei, nu puteam evita o discuție despre legătura dintre alimentație și un stil de viață sănătos. Pregătiți-vă întrebări pe care doriți să le adresați cunoscutului jurnalist și haideți să le abordăm la scenă deschisă!”, anunță Mihaela Vețan.
Nu mai puțin de 40 de artizani și-au anunțat participarea la ediția LA PAS 2024. La standurile lor vor putea fi găsite produse alimentare ecologice și provenite din comerțul echitabil, păpuși hand-made, bijuterii făurite în ateliere locale și obiecte de ceramică lucrate manual, produse cosmetice naturale, accesorii și articole vestimentare din materiale prietenoase cu mediul sau realizate din resturi de stocuri, din deșeuri textile sau reciclate.
O componentă importantă anul acesta este cea prin care organizatorii doresc să atragă atenția asupra impactului social și de mediu al industriei textile și al modei de consum – Fast Fashion. “Propunem totodată și alternative la aceasta și exemple despre cum putem valorifica ceea ce acum aruncăm. Vom aduce în Festivalul instalația „Free Fashion”, creată de Carina Bălan, artistă, designer și antreprenoare în domeniul modei sustenabile, în cadrul proiectului „Cultura sustenabilității în școlile din Timișoara”, implementat de CRIES. Prin intermediul ei, publicul va putea testa condițiile de lucru din industria textilă.”, ne mai transmit cei de la CRIES.
Programul LA PAS cuprinde mai multe ateliere și activități pentru copiii, care vor învăța să aprecieze mai mult resursele din jur, să își dezvolte manualitatea și creativitatea – atelier de confecționat jucării din resturi textile, cu Cătălina Socoloescu, atelier de preparat alifii magice din plante comune, cu Oana Frențiu, atelier de dans contemporan cu Amalia Toader, care se adresează atât copiilor, cât și adulților. Celor mari le mai propunem un atelier de făurit bijuterii, alături de Radu Muj, artist Orfevru, și un atelier de Slow Living, cu Roberta Sechereș.
Pentru organizarea concertelor, CRIES a dezvoltat anul acesta un parteneriat cu Time to Rock. Primii artiști care și-au anunțat participarea la Festivalul LA PAS 2024 sunt byron, Imund și Ana Coman.
Participarea la activitățile și atelierele din Festivalul LA PAS este liberă, cu excepția concertelor, pentru care biletele vor putea fi achiziționate în curând. Vor fi acordate reduceri speciale pentru elevi și studenți, iar elevii și studenții bursieri, absolvenții de liceu cu media de bacalaureat peste 9 și persoanele cu dizabilități vor beneficia de gratuitate.
Participarea la ateliere se face pe bază de înscriere, locurile fiind limitate. Pentru înscriere, accesați pagina de Facebook La PAS, secțiunea Evenimente.
LA PAS este un eveniment care promovează comportamentele responsabile – încurajăm participanții să vină la festival cu mijloace de transport în comun, pe jos sau cu bicicleta și să aibă la ei un recipient pentru apă, servită de la rețeaua publică.
Festivalul va începe vineri, 4 octombrie, la ora 16:30, iar în zilele de 5 și 6 octombrie porțile LA PAS de la Casa Tineretului (strada Arieș nr. 19, Timișoara) se deschid la ora 11:00.
Comanzi, probezi, plătești doar ce păstrezi! O nouă tendință de shopping inteligent și confortabil pentru…
Palatul Administrativ din Timișoara a găzduit o întâlnire la care au participat liderii ADR Vest…
Jumătate dintre utilajele care vor lucra la forarea tunelurilor care vor fi realizate pe porțiunea…
În urma unei investiții a Administrației Bazinale de Apă Banat (ABA Banat), la Oravița au…
La foc automat. Ca în fiecare toamnă, prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj nu prea…
Lansat în 2013 în România, VESSMARY este un concept dedicat evidențierii feminității în toate formele…