„Răul cel mai mic”, asalt asupra Cotrocenilor

Filtrul ăsta care ne dă liniște alegând un candidat considerat răul cel mai mic n-a fost chiar o moștenire, un dat românilor de care nu se mai poate dezbăra, ci mai degrabă a devenit o scuză după ce ne-am dat seama că oferta pentru Cotroceni s-a degradat mandat după mandat. E cât se poate de limpede că în 1990 am avut ce alege. Și că nimic altceva decât prostia în masă, manipularea și frica de nou i-a făcut pe mulți, prea mulți, să aleagă un Ion Iliescu și nu un Ion Rațiu (4%) sau Radu Câmpeanu (7%). 

Nimeni nu ne-a pus să alegem un rău mai mic în 1992 sau în 1996. Erau în joc același Ion Iliescu, metastaza organismului încă viu numit România, și Emil Constantinescu. Finalmente a fost un 1-1 scor în cele două bătălii electorale, dar niciodată nu s-a pus problema răului mai mic sau atât de des folositului azi „toți sunt la fel”, cu toate că Emil Constantinescu s-a recunoscut învins de forțele care au ținut vie țara pentru ca „boala” Ion Iliescu să tot reapară.

Prima dată când s-a pus problema după decembrie 1989 să alegem răul cel mai mic a fost, e adevărat, în 2000, când opoziția democratică s-a arătat alegătorilor măcinată după o guvernare ezitantă și complicată. De abia în 2000 aveam de ales între „cancerul” Iliescu și accidentul de tren Vadim Tudor. Foarte mulți au ales atunci moartea lentă, dar și absenteismul a fost o soluție pentru cei cu principii.

Când Traian Băsescu l-a concurat pe Adrian Năstase eram convinși că joacă binele cu răul, dar peste ani s-a tot vorbit de un bilanț al răului, judecând metode, nu și drumurile geopolitice ale celor doi candidați. Căci era evident cine mergea natural spre Europa și cine mergea obligat, cine și-a lăsat până și fratele să intre în pușcărie și cine făcea zid pentru orice oligarh de partid. 

Dar, sigur că da, Traian Băsescu a jelit televizat poporul român pentru dificultatea de-a alege între doi comuniști, poate chiar securiști, iar prin asta a devenit răul mai simpatic, nu cel toxic și arogant. Ajungem și la alegerile mai apropiate nouă și ne amintim de „prostănacul” Mircea Geoană, omul care nici nu mai știa „câți suntem” activi în „servicii” și același Băsescu, apoi Iohannis și Ponta, iar despre „meciul” Iohannis – Dăncilă putem spune că a fost unul care nici nu s-a jucat.

În scrutinul prezidențial din 2024 vorbim cel mai apăsat de alegerea răului mai mic. E totul atât de mic încât debutul campaniei a scos pe masă școala candidaților. Atât de jos a ajuns școala în România, încât George Simion se laudă cu cea mai mare medie la BAC. Reprezentanta elitelor progresiste, Elena Lasconi, nu sare de o facultate neomologată din Deva, Altul, liberalul Ciucă, are școala cătanelor, iar Marcel Ciolacu uită că și-a declarat pierdută diploma de bacalaureat în urmă cu zece ani, pentru ca mai apoi să povestească cum s-a dus acasă să se uite pe diplomă ce notă a luat, întrebat fiind de un ziarist despre performanța lui școlară.

Știți care a fost poanta cu venin aruncată de Ciucă colegilor de competiție la recentul Colegiu Național de lansare a candidatului PNL? Că el are cel mai bun raport în ceea ce privește vechimea în muncă și vechimea în politică. Adică omul a muncit normal de mult și ar fi făcut politică lăudabil de puțin. Ha-ha, aplauze, vă rog! Vă imaginați că s-a ajuns ca un candidat să fie răul mai mic doar pentru are 35 de ani de muncă, să zicem? Doar că are cartea de muncă completată? Cu asta închizi gura unuia ca Ciolacu, despre care nu știm cât a muncit și pe unde în viața asta, dar atât?

Unde vom ajunge? Va fi mai bun un politician pentru că știe să înoate mai bine ca altul? V-ar mira ca un candidat să se laude că… hai, nu că n-a făcut pușcărie, că ar fi prea nenorocită țara asta, dar măcar că n-are în cercul apropiat pe nimeni care să fi făcut pușcărie? De ce nu? Să ne punem toți întrebarea asta. Câți pârnăiași cunoaștem? Mi-ar fi greu să identific un condamnat la pușcărie cu executare cu care să mă amestece anturajul, cu care să merg la meciuri sau să împărtășesc ideologii la chefuri și ospețe.

Despre Geoană se poate spune că s-a scăldat în jacuzzi-ul lui Vântu, c-a primit cadou ceasuri de la Marean Vanghelie, c-a țopăit în seara alegerilor lângă Dragnea și Gigi Becali. Ciucă și Ciolacu vin și ei din partide care au dat sistemului penitenciar oameni de nădejde, n-au cum să nu cunoască condamnați altfel decât cei politici, ca să nu mai zic că ultimul era gonacul unui terorist urmărit internațional. Răul ce mai mic e deja la gardul Cotroceniului, nu se știe care dintre ele intră în palat peste două luni de zile.