Primăria Timișoara a pregătit o nouă strategie pentru una dintre cele mai interesante noi zone imobiliare din oraș. Sunt 44 de hectare de teren situate în zona unde au fost situate fostele antene radio, pe traseul dintre Piața Mărăști și Calea Aradului. În acest moment, acolo se află Iulius Town, dar zona e una vastă și numeroase terenuri foste industriale, care vor fi transformate și vor deveni cartiere noi de blocuri, dar și zone verzi.
Zona Antenelor, cu o suprafață de 44 hectare, va beneficia de o ambițioasă transformare din fost spațiu industrial în cel mai nou cartier din Timișoara. Primăria Timișoara, împreună cu proprietarii de terenuri din zonă și cu specialiștii, a elaborat viziunea de dezvoltare a acestei zone într-un cartier compact și modern. Specialiștii au prezentat Strategia de Dezvoltare a Zonei Antenelor, miercuri seara, într-un eveniment public la care au participat peste 300 de timișoreni.
„Pornim cu o viziune a reurbanizării Timișoarei și asta înseamnă că vrem să aducem oamenii înapoi în oraș. Începem aici, în Zona Antenelor, printr-o gândire coerentă, printr-o densitate potrivită, cu o conexiune mai bună între cartiere. Această Strategie este baza de la care începem planificarea unei zone cu potențial uriaș”, spune primarul Dominic Fritz, care a realizat intro-ul evenimentului.
Zona, situată între calea ferată, complexul Iulius Town/Openville și cartierul Lipovei, este în prezent ocupată de centre comerciale, clădiri industriale sau terenuri nefolosite. Primăria Timișoara a început un proces împreună cu proprietarii de terenuri pentru a da o nouă viață zonei. Rezultatul este o strategie pentru construirea de locuințe, spații comerciale și a unui parc de până la 7 hectare. Totodată, vor fi școli, grădinițe, drumuri sigure pentru pietoni, bicicliști și șoferi, dar și suficiente locuri de parcare. De asemenea, va fi construit un centru cultural modern, cu potențial de atracție pentru tot orașul.
Conform strategiei, cartierul va avea 12 cvartale/zone cu construcții. Nouă dintre acestea vor fi pentru blocuri cu locuințe și spații comerciale la parter, cu parcări multietajate și spații verzi pentru locuitori în curțile interioare. Un cvartal va fi pentru clădiri cu funcțiuni mixte. Aceste dezvoltări vor fi realizate de investitori privați.
Primăria va amenaja o zonă cu creșă, grădiniță și școală pentru copii, precum și un nou centru cultural al orașului. În centrul cartierului va fi amenajat un parc de 5-7 hectare, unde locuitorii se vor putea relaxa, face sport sau ieși la plimbare. Parcul va avea mai multe locuri de joacă, piațete, grădini cu apă și zone verzi cu vegetație înaltă pentru umbră.
”Prin această strategie arătăm că suntem în stare să gândim pe termen lung, dincolo ciclurile electorale, într-o perioadă în care democrațiile se află peste tot sub presiune să livreze o calitate ridicată a vieții”, a mai spus primarul Timișoarei, Dominic Friz.
Cartierul va avea noi străzi, cu două drumuri principale pe direcțiile nord-sud și est-vest, care vor oferi acces la mijloacele de transport public. Viziunea proiectului pune accent pe accesibilitatea pentru pietoni și bicicliști, având prevăzute mai multe pasaje pietonale și o rețea de piste pentru biciclete, conectate la infrastructura deja existentă în Timișoara. Mai multe dintre aceste investiții vor fi realizate prin parteneriat public-privat, conform planului de acțiune stabilit.
Strategia include și proiecte importante pentru Timișoara, precum Pasajul Baader, care va lega Calea Circumvalațiunii de strada Enric Baader (peste calea ferată, prin pasajul de la Iulius Town). Acest proiect face parte din modernizarea liniei de tren din Timișoara, realizată de Ministerul Transporturilor. De asemenea, Primăria planifică o conectare a străzilor Mihail Kogălniceanu și Divizia 9 Cavalerie, pentru a extinde liniile de tramvai de la Gara de Est până la Bulevardul Cetății. În plus, zona Antenelor va avea acces direct la Gara de Est și la o nouă stație de tren în zona Oituz.
Strategia va trece prin procesul de consultare publică în perioada imediat următoare, va fi analizat de instituțiile competente și de aleșii locali, iar apoi va fi supusă aprobării Consiliului Local. Următorii pași sunt elaborarea documentațiilor de urbanism tip PUZ pentru reglementarea terenurilor în parte. Acestea vor cuprinde și setul de măsuri compensatorii pentru proprietarii privați.
Elaboratorul strategiei este firma de arhitectură și urbanism A.PLAN. Valoarea contractului pentru servicii este de 210.000 lei (fără TVA).
După ce au picat o dată la vot proiectul taxelor și impozitelor locale, consilierii locali…
Așa cum deBanat.ro a relatat deja, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și liderul PSD Timiș, Alfred…
Etapa a 16-a din liga de elită de volei feminin a debutat pe malul Timişului…
La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț sub coordonarea procurorului din cadrul…
Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…
La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…