Invatamant

Universitatea de Vest a găzduit o importantă conferință din domeniul inovării

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a găzduit și co-organizat împreună cu European Network of Living Labs (ENoLL) evenimentul Open Living Lab Days 2024 (OLLD), conferință internațională anuală de referință dedicată inovării deschise și colaborării prin intermediul laboratoarelor vii. Reunind peste 350 de participanți din întreaga lume, evenimentul a reunit cercetători, practicieni  și antreprenori din 46 de țări de pe 5 continente.

UVT este prima universitate din România devenită membru efectiv ENoLL din 2022, ocazie cu care abordarea strategică a inovării deschise a fost confirmată prin demersul extern de evaluare a calității proceselor de laborator viu la nivel instituțional. În acest context, organizarea la Timișoara a ediției 2024 a OLLD a continuat seria de premiere cu integrarea în programului conferinței a primului eveniment de brokeraj. Acesta a fost realizat în parteneriat cu ADR Vest, care găzduiește biroul regional Enterprise Europe Network, și și-a propus stimularea colaborărilor între organizații din regiunea Vest și laboratoare vii din toată lumea. În plus, un moment de mare importanță a fost alegerea primului membru român în Consiliul ENoLL, consiliu cu mandat de 3 ani, din care face parte de acum și Directorul de inovare al UVT.

Pe parcursul celor patru zile, participanții au luat parte la sesiuni interactive care au abordat provocări sociale și societale precum sănătatea, schimbările climatice, securitatea, inteligența artificială, integrarea soluțiilor bazate pe natură în artă, cultură și industriile creative. Totul s-a desfășurat pe baza principiilor inovării deschise: co-design, centrare pe utilizatorul final al produselor și serviciilor, răspuns la probleme reale și implicarea tuturor dimensiunilor helixului cvadruplu (academic, public, privat și societate civilă).

Ca premise de viitor, conferința Open Living Lab Days 2024 pune bazele întăririi capacității ecosistemului regional de inovare și antreprenoriat pentru a funcționa autentic, în favoarea proceselor de inovare relevante teritorial și scalabile global. Acest proces include dezvoltarea de meso și micro inițiative de laboratoare vii, racordate la principiile ENoLL, reprezentate regional prin UVT Digital & Green Living Lab, care include participarea cetățenilor la CDI și generarea politicilor publice fundamentate pe dovezi științifice, în domeniile de specializare inteligentă.”, spune rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.

Informații suplimentare se pot obține online.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Direcția de Cultură dă aviz negativ pentru parcarea multietajată de la Bega. Viceprimarul Romocean e supărată

Proiectul Primăriei Timișoara de a ridica o parcare multietajată pe terenul din spatele Magazinului Bega…

12 ore ago

Începând de astăzi se pot plăti impozitele şi taxele la casieria din cadrul Primăriei Ghiroda

Astăzi, 14 ianuarie, s-a reluat programul cu publicul la Compartimentul Taxe și Impozite și la…

13 ore ago

Școala de Design Circular Cultures ajunge pentru prima dată în România. Nu oriunde, ci chiar la UPT

British Council România, în colaborare cu Universitatea Politehnica din Timișoara, lansează Școala de Design Circular…

15 ore ago

La Școala Gimnazială nr. 2 din Sânnicolau Mare au fost montate centrale termice noi

La Școala Gimnazială nr. 2 “Nestor Oprean” din Sânnicolau Mare au fost montate centrale termice…

15 ore ago

În lumea bună! Timișul, prezent la cel mai important târg internațional de turism al momentului

La inițiativa Consiliului Județean Timiș, România va fi reprezentată prin mai multe organizații de promovare…

15 ore ago

Universitatea de Vest Timişoara primește un teren de 24.000 de metri pătrați la Dumbrăvița. Vrea să ridice acolo un nou liceu

Comuna Dumbrăvița ar putea avea, la rândul ei, parte de un nou hub educațional, așa…

16 ore ago