Social

Contrabandist, record la legi încălcate, arestat preventiv

După faptă, iaca răsplata! La data de 8 noiembrie, polițiștii Orașului Sânnicolau Mare au reținut un tânăr, de 22 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă cu țigarete, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare. Ulterior, magistrații au dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

În fapt, la data de 4 noiembrie, polițiștii Orașului Sânnicolau Mare, în colaborare cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au desfășurat o acțiune având ca obiect combaterea contrabandei cu produse din tutun și a altor infracțiuni rutiere. Întreaga activitate a fost coordonată și supravegheată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare.

Astfel, în baza unor date de interes operativ, polițiștii au pornit în urmărirea unui autoturism, în localitatea Bulgăruș, condus de un tânăr, de 22 de ani, cercetat pentru faptul că ar transporta țigarete de contrabandă. Conducătorul autoturismului nu s-ar fi conformat semnalului polițiștilor, iar, după o urmărire de aproximativ 2-3 kilometri, acesta a abandonat vehiculul.

În urma controlului autoturismului abandonat, polițiștii au descoperit 7 baxuri de țigarete (70.000 de țigarete), fără marcaje fiscale, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Totodată, tânărul de 22 ani a fost verificat de către polițiști în bazele de date, rezultând faptul că acesta figurează având exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendată, autovehiculul fiind neînmatriculat, având numere false.

La data de 8 noiembrie 2024, polițiștii Orașului Sânnicolau Mare, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au reușit depistarea și reținerea tânărului de 22 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor contrabandă cu țigarete, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având numere false de înmatriculare. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș – Severin.

Ulterior, la data de 9 noiembrie 2024, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

6 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

9 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

10 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

10 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

11 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

11 ore ago