Administratie

Aderarea la Schengen aduce noi reguli de funcționare ale activității CNAIR în PTF. Se va reduce activitatea și personalul din vămi

Aderarea României la spațiul Schengen și cu granițele terestre va determina schimbări în ceea ce privește controlul la frontierele cu statele UE, astfel încât autoritățile române trebuie să elimine orice obstacol care împiedică fluidizarea traficului prin PTF (Punctele de Trecere ale Frontierei) și implicit eliminarea controlului specific al CNAIR.

În consecință, CNAIR va desfășura în ACI – Agențiile de Control și Încasare din PTF cu statele UE Ungaria și Bulgaria doar activitate comercială pe sensul de intrare în țară, respectiv comercializare de roviniete și emitere AST – Autorizații Speciale de Transport la cerere.

Pentru reorganizarea activității în ACI de la frontieră cu Ungaria și Bulgaria, începând cu 1 ianuarie 2025, au fost dispuse o serie de măsuri. Astfel, are loc demararea procedurilor de conservare a instalațiilor de cântărire de pe sensul de ieșire din țară. Se păstrează în stare de funcțiune instalațiile de cântărire pe sensul de intrare în țară și utilizarea unei instalații pentru emitere de Autorizații Speciale de Transport la cerere. Personalul existent va fi redimensionat astfel încât să fie asigurate cu personal în ture de lucru doar activitatea comercială pe sensul de intrare în țară, pentru vânzare rovinieta și AST.

Concret, începând cu 1 ianuarie 2025, CNAIR asigură pe sensul de intrare personal în spațiile adiacente fluxurilor de trafic, în actualele amplasamente ACI dotate cu sisteme de cântărire, în vederea facilitării obținerii imediate a Autorizațiilor Speciale de Transport, la solicitarea conducătorilor auto, pentru vehiculele cu depășiri de mase și/sau dimensiuni, în scopul punerii în legalitate a circulației vehiculelor agabaritice din punct de vedere al traseului optim, esențial pentru siguranța rutieră și traversarea sectoarelor de drum în limitele restricționate.

Facem precizarea că pe sensul de ieșire din țară, CNAIR nu menține personal, urmând ca pentru arterele și dotările existente să fie demarate procedurile de conservare.

Excepție face menținerea activității de încasare a tarifului de trecere a podului peste Dunăre pe sensul Giurgiu – Ruse, unde CNAIR va asigura personal pentru toate cele 8 benzi de tranzit, pentru toate categoriile de vehicule, urmând ca în perspectiva imediată să fie implementat sistemul online de plată electronică a tarifelor de trecere pentru autoturisme.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

55 de minute ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

4 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

6 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

8 ore ago

Weekend dedicat experiențelor la Iulius Town: expoziție de machete, evenimente pet-friendly și spectacole pentru copii

De la evenimente dedicate iubitorilor de sport, expoziție cu machete și navomodele, până la întâlniri…

9 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 14 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

9 ore ago