În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 00:50, un tânăr în vârstă de 19 ani a condus un autovehicul pe strada Gheorghe Lazăr, iar la intersecția cu Calea Circumvalațiunii a virat la stânga și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de către un tânăr în vârstă de 23 de ani.
În urma coliziunii, au rezultat 4 victime, respectiv conducătorul auto în vârstă de 19 ani, doi pasageri în autovehiculul său, ambele cu vârsta de 19 ani, și conducătorul auto în vârstă de 23 de ani. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcool test, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
“Noi ne pregătim pentru ce este mai rău şi anume să candidăm singuri în 2028”.…
Timișoara își consolidează statutul de hub cultural regional prin găzduirea celui mai nou centru de…
Echinocțiul de primăvară marchează începutul primăverii astronomice în emisfera nordică. În 2026, acesta are loc…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 20.03.2026, unde se vor executa reparaţii…
Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…
Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din România implementează proiectului transfrontalier RORS00090 AirMON, o…