Economic

Lac cu apă termală, nuferi și iriși, la mică distanță de Timișoara. Investiția, realizată cu fonduri europene/VIDEO

La mică distanță de Timișoara, o localitate din Arad va beneficia de fonduri europene nerambursabile pentru amenajarea unei zone de agrement inedită, asemănătoare celei cu nuferi de la Felix. Locuitorii orașului arădean Pecica se vor putea bucura, în curând, de un parc nou cu un lac cu apă termală.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Primăria Orașului Pecica au semnat contractul de finanțare pentru proiectul privind „Crearea unui ecosistem acvatic prin amenajarea unui lac termal”. Investiția, realizată cu sprijinul fondurilor europene prin Programul Regional Vest 2021-2027, va transforma o fostă pășune într-un spațiu verde modern, dedicat relaxării și protejării biodiversității.

Parcul va fi creat în vecinătatea râului Mureș, iar lacul va fi alimentat cu ajutorul unui foraj de apă geotermală existent deja. Aici va fi amenajată o zonă de habitate adecvate pentru fauna locală, realizându-se astfel un ecosistem pentru menținerea și îmbogățirea biodiversității.

În noua zonă amenajată, vizitatorii vor putea admira nuferi albi, crini și iriși de baltă. Tot aici se vor planta stuf și papură, arbori, plante medicinale, ierburi aromatice și mirodenii, iar lacul va fi populat cu pești. Totodată, pentru menținerea biodiversității, se vor instala diverse cuiburi și scorburi artificiale pentru păsări și pentru lilieci; hoteluri pentru insecte și alte structuri care să ofere adăpost pentru polenizatori.

În noul parc vor fi realizate alei de promenadă din lemn deasupra apei, poduri de acces, și va fi montat mobilier urban: bănci, foișoare, observatoare ornitologice, pontoane.

Proiectul prevede și realizarea unui coridor ecologic între râul Mureș și noul lac, deoarece apa care se va goli din acesta prin canalul Mureșului Mort se va vărsa în râu. În acest fel, se va realiza o legătură între diferite habitate, permițând deplasarea și migrarea faunei între lac și Mureș. Asta va permite menținerea diversității genetice și sănătății populațiilor de specii.

Odată cu noul parc, Pecica va beneficia de aproape 3,5 hectare de infrastructură verde nou creată, ceea ce va aduce cu sine o creștere a suprafeței specifice a orașului la 47,92mp spații verzi/locuitor, apropiindu-se de recomandările Organizației Mondiale a Sănătății, de 50 mp/locuitor.

Aproape 2,2 milioane de euro vor fi investiți în proiect, dintre care aproape 2 milioane de euro sunt fonduri nerambursabile. Proiectul, al cărui beneficiar este Primăria orașului Pecica, va fi implementat în următorii doi ani, prin Prioritatea 3 a Programului Regional Vest – Infrastructură verde.

Regiunea Vest beneficiază de fonduri europene în valoare de 1,18 miliarde euro prin Programul Regional Vest 2021-2027, pentru investiții care sprijină creșterea economică, dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor săi.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

7 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

9 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

10 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

11 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

11 ore ago