Administratie

S-a găsit un spaţiu pentru maternitate. Primaria are un acord de principiu pentru fosta clinică „President”

Primarul Dominic Fritz a anunțat că a ajuns la un acord de principiu pentru relocarea Secției de Obstetrică a Spitalului Municipal (Maternitatea Odobescu) în clădirea unei foste maternități private, din zona Blașcovici (fosta clinică „President”). Imobilul, în suprafață de 1.873 mp, are patru săli de operație dotate cu aparatură medicală și saloane cu o capacitate totală de 60 de locuri.

Clădirea este gata dotată, inclusiv cu paturi în saloane, și poate fi folosit imediat după relocare.

„După câteva săptămâni intense de negocieri pentru mai multe potențiale locații, ieri seară am ajuns la un acord de principiu pentru un spațiu unde a funcționat deja o maternitate. Este cea mai bună din opțiunile pe care le-am avut. Așa cum am promis atunci când am închis Odobescu, noul spațiu va oferi condiții mult mai bune decât ce am lăsat în urmă. Și de fapt, exact asta am căutat, un loc bun pentru mame și nou născuți. Din păcate, nepăsarea zecilor de ani care au condus la situația critică de la Odobescu a fost speculată într-un mod cinic, la fel și disperarea legitimă a mamelor și a personalului medical. Dar tocmai pentru a nu ajunge din nou în situații ca la Odobescu cer Guvernului să sprijine financiar proiectul Timișoarei pentru un nou spital municipal modern, la care lucrăm cu Banca Mondială”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Raportul de evaluare a clădirii situate pe str. Franyó Zoltán, nr. 6, va fi aprobat astăzi de Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal. Pe baza raportului de evaluare, spitalul va încheia un contract de închiriere pentru 3 ani. Clauzele exacte vor fi stabilite în zilele următoare.

În paralel, municipalitatea și Spitalul Municipal pregătesc relocarea, astfel încât activitatea medicală să fie reluată începând cu luna martie.

Reamintim că Secția de Obstetrică a fost închisă, la finalul anului trecut din cauza problemelor structurale majore ale imobilului vechi de 120 de ani în care funcționa, în baza unui contract de închiriere. Expertiza tehnică a evidențiat faptul că problemele nu pot fi rezolvate prin simple reparații.

 

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

2 ore ago

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

3 ore ago

A început sezonul alergiilor… cum le putem gestiona. Sfaturi de la medicii de la „Clinicile Noi”

Odată cu venirea primăverii și cu apariția polenului în aer începe și sezonul alergiilor sezoniere,…

4 ore ago

INCHIDERE PROIECT „E-SCALATOR – Elevatorul social si civic” SMIS 311359 finanțat din Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027

Fundația Serviciilor Sociale Bethany în parteneriat cu Asociația TIMAR, anunță finalizarea implementarii proiectului „E-SCALATOR –…

7 ore ago

La Giroc merge şi legat cu sârmă! Când tandemul Simonis – Popoviciu confundă oamenii cu gunoaiele

Uşi legate cu sârmă (la propriu), fire electrice ieşite, plafoane dând să cadă. Cam aşa…

8 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 16 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 14.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

8 ore ago