Politica

Senatorul USR Sorin Şipoş îi cere lui Ilie Bolojan să demareze procedura privind demiterea directorului SIE

Senatorul USR de Timiş, Sorin Şipoş, i-a cerut preşedintelui interimar Ilie Bolojan să lanseze procedura legală privind demiterea directorului SIE, Gabriel Vlase. Şipoş îşi motivează solicitarea prin faptul că Serviciul de Informaţii Externe a eşuat în a preveni interferenţa Rusiei în procesul electoral.

Sorin Şipoş arată că era obligaţia SIE de-a obţine, din străinătate, informaţii privind propaganda Rusiei, dar a eşuat, iar tocmai de aceea Gabriel Vlase trebuie demis.

 “Îi cer președintelui interimar al României să propună Parlamentului demiterea directorului Serviciului de Informații Externe, Gabriel Vlase. Acest Serviciu era primul care trebuia să acționeze și să prevină interferența Rusiei. Obligația lui era să obțină, din străinătate, informațiile referitoare la intenția Rusiei de a derula campanii de propagandă și dezinformare cu scopul de a influența procesul electoral. A eșuat”, afirmă Şipoş

El arată că “acțiunile derulate de o entitate statală sau nonstatală, prin realizarea, în spațiul cibernetic, a unor campanii de propagandă sau dezinformare, de natură a afecta ordinea constituțională” constituie o amenințare la adresa securității naționale, potrivit legii.

“Iar SIE trebuia să tragă semnalul de alarmă. Lipsa de profesionalism sau/și inacțiunea Serviciul de Informații Externe, a permis ca interferența să se producă și să ajungem la anularea alegerilor. Am văzut cum șeful SIE, Gabriel Vlase, în plină criză de securitate, chiar pe 8 decembrie, zbura cu avion privat și participa la curse de Formula 1 în Abu Dhabi. Cu justificare oficială sau fără, tot problematic a rămas. Nu mai putem accepta ca autoritățile, civile și militare responsabile, să se comportă ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Anularea alegerilor prezidențiale, din cauza unei interferențe străine, cu scopul de a influența procesul electoral în favoarea Rusiei și de a destabiliza România, a fost un eveniment de o gravitate majoră”, a continuat Şipoş

Senatorul USR arată că lipsa unor acțiuni instituționale și păstrarea tăcerii asupra a ceea ce s-a întâmplat contribuie la alimentarea teoriilor conspiraționiste și pe cale de consecință la radicalizarea mai multor cetățeni,

“Iar fenomenul de radicalizare reprezintă în sine o amenințare la adresa securității naționale. Președintele României, interimar sau nu, are, pe de o parte datoria de a sancționa instituțiile care nu și-au făcut datoria pentru a preveni interferența Rusiei în procesul electoral. Și mai are și o datorie de transparență față de cetățenii României, pe care fostul președinte a ignorat-o. Arma cea mai importantă pe care o societate o are pentru a se apăra de dezinformare și extremism este transparența. Doar acțiunea fermă și comunicarea onestă cu cetățenii ne pot salva astăzi de o repetare a scenariului din noiembrie și de o victorie a forțelor reacționare. O democrație nu poate funcționa când serviciile de informații eșuează în misiunea lor și când guvernanții ascund adevărul de cetățeni”, a încheiat Şipoş.

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Trei puncte culese din zăpadă la Buftea! Dumbrăvița, victorie vitală cu CS Afumați

Au fugit de terenurile din Afumați și Clinceni, doar pentru a da de ninsoare și…

4 ore ago

Atât de aproape de un rezultat foarte bun în primul meci din play-off! Eșec în prelungiri pe terenul campioanei

Politehnica Femina a fost pe punctul de a „dinamita” campionatul. A avut 1-0 pe terenul…

6 ore ago

Timișorenii sunt așteptați la proteste pentru a susține eliminarea eutanasierii animalelor fără stăpân

Urmările dezastrului descoperit la adăpostul de animale din Șuraia, Vrancea, unde mii de câini au…

8 ore ago

Primăria Timișoara montează cititoare de viteză pe străzile din oraș

Două cititoare a vitezei cu care circulă automobilele pe străzile orașului au fost montate de…

9 ore ago

CCIA Timiș a organizat un eveniment online dedicat consolidării cooperării economice dintre companiile israeliene și mediul de afaceri

În perioada 17-18 februarie 2026, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de…

9 ore ago

Parteneriat între Primăria Dumbrăviţa şi Consiliului Județean Timiș pentru proiectul de modernizare a Bulevardului Ghioceilor

Vineri, primarul comunei Dumbrăviţa, Horia Bugarin, şi președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, au semnat…

10 ore ago