Mitul gospodarului bănățean? Cum ar arăta Timișoara dacă UE nu ne-ar zugrăvi blocurile?

Cinsprezece ani s-au odihnit timișorenii cu apartamente în bloc până a apărut Programul Operațional Regional 2014-2020, treabă europeană care venea în ajutorul cetățeanului pentru anveloparea blocurilor de locuințe. Ideea e de eficiență termică, căci acuma vedem ce înseamnă să plătești gazul și el să se ducă sub formă de căldură, prin pereți, în atmosferă. Însă, deodată cu eficientizarea termică, Timișoara ar fi avut și blocuri mai frumoase, vopsite proaspăt, cu tâmplărie nouă din PVC. Poate vreun arhitect de la primărie ar fi zis și în ce culoare să fie ele vopsite, astfel ca orașul să arate nici prea cenușiu, nici prea fistichiu, ci eventual plăcut ochiului.

Cu puține excepții, vreo 20-30 de blocuri mari în tot orașul, bulevardele ne sunt aproape ca la Petroșani, adică urâte, dacă ridici ochii să te uiți stânga-dreapta la clădiri. Multe altele așteaptă maturizarea proiectelor, unele au primit finanțarea, așteaptă executarea, dar oare cât va mai aștepta Timișoara, dacă până acum o duzină, două, trei sunt isprăvite? Spuneam că 15 ani au așteptat cei mai mulți timișoreni cazați la bloc să vină Uniunea Europeană cu banul, apoi au mai așteptat deblocarea unor proiecte, apoi procese între primarul Robu și o rudă a sa prestator de servicii, dar ce se întâmpla dacă nu veneau acești bani, dacă nu exista această oportunitate?

Noi, ceilalți timișoreni, care stăm la case ne mai și zugrăvim pereții? Pe interior, dar și pe exterior. Nu toți. Unii nu au bani, înțelege toată lumea asta, dar să stai peste 30 de ani cu pereții pâșcăviți pe bloc, fără să te deranjeze, fără să pui întrebări sau să propui renovarea din surse proprii, e ceva ce ne îndeamnă la poveștile din trecut despre locuitorii Banatului, harnici și cu casele bine văruite, fără fonduri europene, doar cu bune obiceiuri învățate de la alții. După cele câteva zeci de blocuri mari vor veni bani europeni și pentru blocurile de patru etaje? Au venit. Cele mai multe sunt cu patru etaje, iar dacă nu vine Programul Operațional al UE ce ne facem? Dacă ministerul Dezvoltării n-ar băga bani în programe de eficientizare energetică ce-am aștepta?

Vor spune unii că un bloc mare costă o grămadă de bani, între 1,8-2,8 milioane de lei fără TVA. Împărțiți la o sută, două de apartamente si vom vedea că suma nu e nici mare, cât plătesc cei cu casă, nici mică, cât ar plăti un om care-și angajează firmă pe cont propriu, nu cu banii generosului stat roman, ai primăriilor de aici sau prin programe europene. Un apartament are un front de maximum 10 m de izolat, la o inaltime de 3m, de unde mai scoti ferestrele. Calculați la pretul pieței polistiren/vată minerală, plasă, tinci, vopsea și manoperă și veți vedea că „distracția” administrată instituțional e mult mai scumpă decât cea pe cont propriu. Vreo cinci mii de euro?

În cartierul Dacia, autoritățile se rugau până prin iunie anul trecut de asociațile de locatari să depună proiecte pentru anvelopare gratis, bani de la UE. Nu știu ce condiții sociale se impuneau, dar dacă se rugau cei de la primărie înseamnă ori că era o problemă de eligibilitate, ori că nu erau prea mulți interesați de ceva gratis. E bine să ți se facă, dar dacă lumea vede că cineva dă banul nu va mai face niciodată pe cont propriu. Iar dacă venirea banului întârzie, așa va rămâne blocul, așa va rămâne orașul.

Stăm ca pinguinii să ne minunăm prin Piața Unirii când o clădire veche este dezvelită de prelată și schele, arătându-și strălucirea. Cu toate acestea, bulevardele abundă în clădiri prăfuite cu anunțuri de genul „atenție, cade tencuiala”. Zeci de ani nu mișcă nimeni un deget, doar ne avertizează pe noi, pietonii, că suntem în pericol. Să nu zicem că nu ne-au zis. Banul altuia e al altuia, e mai bun, ce ne interesează pe noi, vine moca! Europa, dă-o dracului! În tot acest timp, alții primesc amenzi că nu-și renovează fațadele… Poate o zugrăveală la generație e cam puțin, totuși.