Invatamant

Universitatea de Vest Timișoara a semnat un acord cu o cunoscută companie internațională, pentru dezvoltarea de proiecte în digitalizare și AI

Universitatea de Vest Timișoara a anunțat semnarea cu un cunoscut nume internațional din domeniul business-ului, a unui parteneriat educațional de lung parcurs, orientat către programele de studii și dezvoltarea competențelor studenților pentru utilizarea soluțiilor din sfera digitalizării și a proceselor de Inteligență Artificială.

Conducerea UVT s-a întâlnit cu o delegație a Bosch Global Business Services. Cele două organizații vor coopera în vederea dezvoltării unor programe de studii orientate spre digitalizare și procese de Inteligență Artificială.

Parteneriatul strategic pe care îl deschidem alături de Bosch Global Business Services presupune un plan de cooperare extinsă în dezvoltarea programelor de studii orientate către digitalizare și procese de Inteligență Artificială, pe care îl vom concretiza alături de Centrul de business și tehnologie Bosch din Timișoara, urmând ca aportul Bosch să fie unul semnificativ, prin resursele valoroase pe care le deține și a competențelor sale globale. Le mulțumim noilor noștri parteneri, o organizație orientată către cercetare și dezvoltare, situată în topul celor mai inovatoare companii la scară internațională.”, a spus rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.

Colaborarea între compania semnatară a acordului și mediul academic timișorean va fi unul de lungă durată.

Companiile care inovează, așa cum este și grupul Bosch, își dezvoltă viziunea și își cultivă resursele de competențe prin parteneriate academice. Avem astfel de relații cu mediul universitar în mai multe locații din Europa, iar prin Centrul debusinessși tehnologie Bosch din Timișoara am ales să deschidem acestformat al cooperării de termen lung cu UVT, cea mai importantăuniversitate din regiunea de vest a României, în care standardele de pregătire ale viitorilor absolvenți sunt de înalt nivel. În momentul de față, integrăm peste 50 destudenți anual în progame precum internship, mentorat, working student și stagii de practică. Am găsit la UVT multă deschidere pentru desfășurarea proiectelor colaborative, ceea ce ne oferăperspective excelente pentru viitor”, a spus și Frank Scheidemantel, vicepreședinte Bosch Global Business Services.

Cei doi parteneri vor colabora și vor participa la dezvoltarea unui parcurs educațional comun, în beneficiul studenților UVT, printr-o serie de proiecte și programe specializate. Obiectivele acestui parteneriat strategic, cărora li se va acorda prioritate, fac referire la organizarea programelor de studii inovative prin utilizarea metodelor educaționale aplicative de tip traininguri și workshopuri, integrate programelor prin seminarii și prin elaborarea de studii de caz, respectiv la dezvoltarea cercetării științifice și a transferului tehnologic. De asemenea, partenerii au agreat să colaboreze pentru implementarea unor proiecte educaționale cu deschidere pentru elevi și studenți, printre care se află școlile de vară, amenajarea și dotarea unor spații de co-work sau a unor spații educaționale. Nu în ultimul rând, UVT și Bosch Global Business Services au în vedere să stabilească cadrul operaţional ce le va permite studenţilor Universității de Vest din Timișoara să efectueze stagiile de practică și internship la locaţia partenerului sau în regim online, precum și informarea acestora cu privire la ofertele de muncă ale partenerului

 

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

2 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

3 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

4 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

4 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

8 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

8 ore ago