Cultura

Marți începe ediția cu numărul 20 din Festivalul Muzicii de Cameră

Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara, în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului, Muzeul Național de Artă Timișoara și Liceul de Artă „Ion Vidu”, organizează, în perioada 6-31 mai 2025, Festivalul Muzicii de Cameră, ediția a XX-a. Evenimentul aduce în fața melomanilor o serie de întâlniri artistice de înaltă ținută. În cadrul manifestărilor, muzica de cameră va încânta publicul, în interpretarea studenților Facultății de Muzică și Teatru și a profesorilor lor.

Cea de a XX-a ediție a Festivalului Muzicii de Cameră debutează în 6 mai cu recitalul la două piane susținut de lect.univ.dr. Dianna Vasiu și prof.dr. Elena Popa. Pe parcursul întregii luni, studenții și cadrele didactice ale Facultății de Muzică și Teatru din UVT, elevi și profesori de la Liceul de Artă ”Ion Vidu” din Timișoara, muzicieni consacrați vor încânta publicul timișorean cu muzică camerală, în cele trei locații: Sala Orpheum a FMT-UVT, Sala Barocă a Muzeului Național de Artă Timișoara și Mansarda Bastionului Maria Theresia.

Festivalul se bucură și în acest an de participarea invitaților săi, printre care se află Simona Barbu și Nariaki Sugiura, profesori la Universitatea din Dakota de Nord, Corina Murgu, concertmaestru la Opera Română din Timișoara, Rozalia Pataki, harpistă a Filarmonicii „Oltenia” din Craiova, soprana Silvia Sorina Munteanu, de la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, studenți ai Universității Naționale de Muzică din București și, nu în ultimul rând, de oportunitatea de dialog creată prin programul Conferinței Naționale de Istorie a Artelor Frumoase, ediția I.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

11 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

11 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

12 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

13 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

13 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

15 ore ago