Aşa cum debanat.ro anunţa încă de luni în premieră naţională, iată că vestea s-a confirmat repede. Dan Alexa revine la Politehnica şi va prelua rolul de antrenor principal. „Chirurgul” a semnat astăzi contractul, de faţă, nu cu reprezentanţii Politehnicii, şi cu şeful CJT, Alfred Simonis.
„L-am asigurat pe Dan de toată susținerea mea, a Consiliului Județean Timiș și, alături de partenerii de la Universitatea Politehnica și Primăria Timișoara, vom face toate eforturile necesare pentru a readuce Poli în elita fotbalului românesc. Succes, Dan Alexa!”, a transmis astăzi Simonis.
Clubul bănăţean nu a anunţat încă numirea lui Alexa pe banca tehnică, ultima ştire oficială fiind despre amicalul câştigat de divizionara a III-a la Sântana, 1-0 cu Unirea, după golul marcat în debutul partidei de Denis Tătaru.
În județul Timiș, sub coordonarea Prefecturii, au fost declanșate o serie de controale în teren,…
Timișoreanul Robert Moldoveanu câștigă în promoția Gladius World Series într-un meci puternic împotriva turcului Omer…
Beat puțin spus. Dar când te crezi de neatins, atunci o pățești, apoi te trezești…
Mișcare pentru sănătate. Universitatea Politehnica Timișoara anunță organizarea ediției a 5-a a POLI BIKE CHALLENGE,…
Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…
Cea mai nouă vedetă a pieței imobiliare timișorene a devenit, conform celor de la Imobiliare.ro,…