Social

PPC Ore Smart, prima ofertă dinamică din România cu prețuri la jumătate pentru utilizatorii de contoare inteligente

• Prima ofertă după ridicarea plafonării, cu preț diferențiat aplicabil în intervalul orar 11:00 – 14:59, din perioada martie-octombrie, pentru clienții rezidențiali cu contoare inteligente;
• Prețul energiei active în acest interval este cu 59% mai redus decât cel aplicabil pentru restul intervalelor orare.

PPC Energie lansează PPC Ore Smart prima ofertă de energie electrică din România prin care clienții casnici pot beneficia de prețuri variabile în funcție de intervalul zilei, în perioada martie-octombrie, astfel încât consumul dintre orele 11:00 și 14:59 va fi tarifat cu 59% mai puțin față de nivelul de preț din celelalte segmente orare și intervale lunare.

„Lansăm astăzi prima ofertă post-plafonare cu tarife flexibile în funcție de intervale orare din România, astfel încât și clienții noștri să beneficieze de un produs adaptabil stilului lor de viață, așa cum se întâmplă și pe piețele din Europa de Vest. Am creat PPC Ore Smart pentru a le oferi clienților casnici posibilitatea de a-și eficientiza costurile cu energia electrică prin planificarea consumului de energie electrică. Aceștia vor avea prețuri mult mai mici, începând cu 0,89 lei/kWh, cu toate taxele incluse, în intervalul de timp în care producția de energie electrică din surse solare este foarte ridicată. Oferta nu numai că vine cu prețuri foarte avantajoase, dar asigură și cea mai curată energie, datorită ponderii ridicate din surse regenerabile”, a declarat Ionuț Dună, Director General PPC Energie.

Clienții care pot beneficia de această ofertă sunt cei pentru care operatorul de distribuție a instalat un contor inteligent care poate asigura măsurarea consumului în mod segmentat, în toate intervalele zilei.

Oferta asigură un preț al energiei active de 0,313 lei/kWh, cu 59% mai mic față de prețul standard din celelalte intervale orare, valabil în perioada martie-octombrie, zilnic, pentru consumul de energie electrică din intervalul orar 11:00 – 14:59. De exemplu, pentru un consumator rezidențial din București, prețul final cu toate taxele incluse, pentru acest interval (martie-octombrie, între orele 11:00-14:59), este de 0,89 lei/kWh.

În perioada martie-octombrie, în intervalul orar 15:00 – 10:59, precum și în perioada noiembrie-februarie, indiferent de oră, clienții vor plăti 0,767 lei/kWh, pentru energia activă consumată.

De exemplu, pentru un consumator rezidențial din București, prețul final cu toate taxele incluse, pentru intervalul martie-octombrie 15:00-10:59 și toate intervalele perioadei noiembrie-februarie va fi de 1,44 lei/kWh.

Mai multe detalii despre prețurile aplicabile pentru PPC Ore Smart sunt disponibile aici.

PPC Ore Smart își propune să încurajeze clienții să își ajusteze comportamentul de consum pentru a utiliza în proporție cât mai mare energie electrică în jurul prânzului, beneficiind astfel de prețuri mai mici. Acest tip de contract poate fi util celor care lucrează de acasă sau care pot programa pentru acest interval orar funcționarea diverselor aparate electrocasnice – aparatele de aer condiționat, mașina de spălat haine sau vase, cuptorul electric sau alte aparate de gătit cu alimentare electrică, sau alte electrocasnice cu consum mare de energie.

Mai multe detalii despre oferta comercială PPC Ore Smart sunt disponibile aici, pe www.ppcenergy.ro.

Clienții cu contoare inteligente integrate în sistemul de măsurare inteligentă (SMI) care optează pentru PPC Ore Smart nu mai trebuie să își transmită indexul, iar facturile reflectă consumul real.

Contoarele inteligente integrate în SMI sunt instalate de operatorul de distribuție care operează într-o anumită zonă geografică, conform unui calendar de implementare aprobat de către Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

PPC Energie este furnizorul de energie electrică și gaze naturale dedicat în a răspunde nevoilor clientului de astăzi, preocupat de economisirea energiei, eficiență și sustenabilitate. Cu o bază de aproximativ 3 milioane de clienți casnici, companii și instituții din toată țara și o rețea de 80 de magazine moderne, portofoliul PPC Energie cuprinde produse și servicii cu valoare adăugată care oferă clienților confort și siguranță.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Mai multe parcele de teren aflate într-o zonă în continuă dezvoltare sunt scoase la vânzare prin licitaţie la Moşniţa Nouă

Primăria Moșnița Nouă anunță organizarea unei licitații publice deschise pentru vânzarea a 22 de terenuri…

23 de minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 16 ianuarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 16.01.2026, unde se vor executa reparaţii…

45 de minute ago

Au fost depuse și cererile de finanțare. Primăria îndeplinește ultimul act birocratic pentru finanțarea europeană a inelului 2 și a Magistralei Verzi

Municipalitatea timișoreană cere 180 de milioane de lei fonduri europene nerambursabile, prin intermediul Programului Regional…

17 ore ago

Garda de Mediu Timiș a adunat amenzi de peste patru milioane de lei anul trecut

Bilanțul realizat de Garda Națională de Mediu Comisariatul Județean Timiș arată că anul trecut au…

19 ore ago

Încă un jucător din Africa de Sud vine în Banat! Recomandarea este făcută de un fost antrenor al Timișoarei

Întărire și pe pachetul de înaintare, unde era nevoie de „dublură”. Quinhain Sunayde Claasen este…

20 de ore ago

Marilen Pirtea, despre AI: „România nu are nevoie doar de implementarea AI în școli, ci de un sistem de educație pregătit pentru era AI”

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, discută din nou pe tema inteligenței artificiale. De…

20 de ore ago