Administratie

Timișorenii, așteptați cu toții, pentru sănătate, la bazinul de înot din zona Dacia

După mai mult timp de așteptare, timișorenii pot practica din nou înotul la bazinul Dacia. Acolo a avut loc revizia generală.

De o partidă de înot pot beneficia toți cetățenii cu domiciliul sau reședința în Timișoara. Înscrierea presupune completarea unei cereri tip pentru eliberarea cardului de acces, însoțită de o copie a actului de identitate (sau a certificatului de naștere pentru minori), o fotografie tip 2/3 cm.

Dosarul mai trebuie să conțină o adeverință medicală de la medicul de familie care atestă că solicitantul este apt pentru practicarea înotului și o declarație pe propria răspundere privind absența bolilor transmisibile ori a afecțiunilor incompatibile cu activitatea în bazin. Participarea la program este gratuită, fiind achitată doar o taxă de 20 de lei pentru eliberarea cardului de acces.

Activitățile din cadrul programului se desfășoară la bazinul semiolimpic, cu lungimea de 25 de metri și 6 culoare pentru înot. Accesul publicului este disponibil de luni până vineri, între orele 19:00 și 22:00, câte o sesiune pe săptămână, timp de 12 săptămâni. Pe parcursul zilei, bazinul de înot găzduiește antrenamente și activități organizate de parteneri instituționali precum Clubul Sportiv Școlar nr. 1, Fundația „Speranța”, Universitatea de Vest din Timișoara și Clubul Sportiv Municipal, dar și programe dedicate seniorilor.

”Prin programul „Mișcare pentru sănătate”, Primăria Municipiului Timișoara își propune să aducă sportul mai aproape de timișoreni, să încurajeze integrarea activității fizice în rutina zilnică și să sprijine prevenția prin mișcare, ca parte a unei strategii pe termen lung pentru sănătatea comunității”, a anunțat Primăria.

Bazinul este situat pe strada Intrarea Zânelor, nr. 2, iar revizia generală a inclus tratarea completă a apei, igienizarea bazinului și a spațiilor adiacente, precum și reparații la echipamentele tehnice.
Vă reamintim că în urmă cu o săptămână, fostul viceprimar Cosmin Tabără, în prezent vicepreședinte al Agenției Naționale a Sportului, cerea imperativ redeschiderea activității la acest bazin, spunând că activitatea de mentenanță durează mult prea mult.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Ghiroda investește în mobilitate verde! Vehicul de 1,8 milioane lei pentru întreținerea infrastructurii și protecția mediului

Comuna Ghiroda face un pas concret în direcția mobilității durabile, prin achiziția unui vehicul de…

50 de minute ago

Când ți-e dor de un premier mediocru

Sistemul care preferă confortul în locul performanței Cel mai durabil produs al politicii românești nu…

O oră ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 1 aprilie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 01.04.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Cristian Anton, omul lui Sorin Grindeanu, îşi va petrece noaptea după gratii. Peste 500.000 de euro au fost găsiţi de procurorii DNA în casa sa

Cristian Anton, șeful Autorității Rutiere Române (ARR), a fost reținut de procurorii anticorupție pentru 24…

10 ore ago

De ce au fost necesari cinci ani pentru preluarea ”Străzii ISHO”. Ruben Lațcău: ”A fost nevoie de un moment mai magic”

După ani buni de așteptare din partea celor care puteau beneficia de deschiderea ”Străzii ISHO”,…

11 ore ago

Linia de tramvai nu va ajunge la stadionul LEGO odată cu finalizarea acestuia

Bucla de întoarcere a tramvaiului de la noul stadion LEGO nu va fi finalizată deodată…

11 ore ago