Administratie

Urmează şantiere grele în Timişoara. Ruben Laţcău: “Munca grea a tot fost amânată”

Viceprimarul Ruben Laţcău avertizează că, în Timişoara, vor urma şantiere grele în perioada următoare, munca grea tot fiind amânată până acum. El spune că sunt investiții prin care se va lega Sudul de Nordul orașului, conectând drumul dinspre Serbia cu artere importante spre Arad și Torontalului.

 Ruben Laţcău afirmă că, principalul obiectiv al acestor şantiere este scoaterea traficului din zona centrală.

Da, urmează șantiere grele în Timișoara. Ani de zile, presiunea traficului a fost împinsă spre centru pentru că nimeni nu a vrut să facă munca grea – adică să lucreze la inelele de circulație și să conecteze cartierele, fără a aduce tot traficul prin centru”, a afirmat Laţcău

El menţionează că Magistrala Verde (Calea Şagului), pasajul Solventul, podul Solventul, drumul peste platforma industrială, legătura până la strada Gării și radiala Vest vor scoate traficul din centru, pe Inelul IV.

Sunt investiții prin care legăm Sudul de Nordul orașului, conectând drumul care vine dinspre Serbia, pe Calea Șagului, cu artere importante spre Arad și Torontalului. Pentru Magistrala Verde, Comisia Tehnico-Economică a avizat studiul de fezabilitate. Cei care azi pierd timp blocați în trafic vor câștiga atunci când transportul public va deveni o alternativă reală. Pentru asta sunt prevăzute benzi dedicate pe aproape tot tronsonul, cu excepția segmentului Pavel Ungureanu – Glad. Cu un transport public rapid, din coloane vor dispărea sute de mașini. Iar cei care aleg în continuare mașina vor avea un inel care reduce blocajele din centru, iar pe Magistrală câte o bandă sau două, în funcție de lățimea fiecărui tronson. Vor fi și piste de biciclete dar și trotuare generoase. Da, e exact munca grea care a tot fost amânată”, a încheiat viceprimarul.

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

24 de minute ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

3 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

4 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

4 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

5 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

5 ore ago