Social

Împreună pentru dezvoltarea orașului, a regiunii și a țării. ZF Innovation Summit Timişoara 2025

Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit joi, 9 octombrie 2025, una dintre cele mai importante conferințe dedicate ecosistemului de tehnologie și inovare din România – ZF Innovation Summit 2025 – Future Forward, eveniment organizat de Ziarul Financiar și Universitatea Politehnica Timișoara.

Conferința a reunit, într-un format intens și interactiv, reprezentanți ai mediului universitar, ai marilor companii, ai administrației publice, ai startup-urilor, ai mediului cultural și ai societății civile, oferind o platformă solidă de dialog și colaborare pentru conturarea unor direcții strategice de dezvoltare.

Mesajul central al evenimentului a fost că inovația nu se naște în izolare, ci la intersecția dintre educație, cercetare, business, administrație și cultură. Timișoara s-a consolidat în ultimul deceniu ca principalul hub automotive al României, al doilea pol industrial al țării și al treilea în IT&C, iar modelul local de colaborare între universități, centre de cercetare, companii multinaționale, startup-uri și administrație publică reprezintă un exemplu de bune practici la nivel național.

În debutul conferinței, Adrian Seceleanu, Senior Editor Hi-tech la Ziarul Financiar, a subliniat importanța menținerii unui dialog constructiv în jurul inovației, într-un context global marcat de incertitudini.

„Nu vrem să fim pesimiști, să citim doar rapoarte financiare care nu ne avantajează. Cred că e nevoie să privim spre viitor, spre lucrurile bune care se întâmplă acum, să vorbim despre inovații și să găsim resurse de încredere pentru a construi dezvoltarea”, a afirmat acesta.

La rândul său, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul UPT, a evidențiat tradiția colaborării între universitate, mediul economic și administrație încă de la înființarea instituției, în urmă cu 105 ani.

„Viitorul e legat de tehnologie, iar noi încercăm să-I conectăm pe toți cei care pot mișca lucrurile. În Timișoara avem egouri puternice, e important să lucrăm împreună, să formăm echipe. UPT, cu cei peste 140.000 de absolvenți în 105 ani de existență, e normal să stea la baza acestei colaborări”, a punctat rectorul UPT.

Paneluri tematice – Perspective complementare asupra inovației

Agenda summitului a fost structurată în șase paneluri tematice, care au abordat din multiple unghiuri transformările tehnologice, economice, culturale și sociale actuale, oferind o imagine amplă asupra oportunităților și provocărilor regionale.

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Transfer pe ultima sută! La Poli vine un… bănățean

Mijlocașul Damian Daniel Isac (25 ani) s-a alăturat Politehnicii, chiar în săptămâna în care se…

2 minute ago

Intențiile de dezvoltare pe terenul actualei parcări a CJT din centrul Timișoarei: Clădire cu sală de concerte, cafenea și galerie comercială

Pe terenul actualei parcări a Consiliului Județean Timiș, din centrul Timișoarei, se va ridica o…

O oră ago

CJ Timiș ”rotește” și optimizează semnificativ banii alocați din împrumutul bancar de 258 de milioane pe care îl are la dispoziție

Consiliul Județean Timiș a aprobat ”rotirea” unor importante fonduri aflate la dispoziția instituției prin intermediul…

4 ore ago

Dominic Fritz răspunde diplomatic propunerii lansate de Simonis pentru preluarea de către județ a patru obiective din Timișoara

Propunerea lansată de Alfred Simonis, de a prelua de la Primăria Timișoara patru obiective din…

5 ore ago

Peste o sută de câini și pisici, disponibili pentru adopție în cadrul unui Super-Târg la Timişoara

Asociația Poli, împreună cu mai multe organizații de protecție a animalelor, organizează un Super-Târg de…

5 ore ago

Se umflă apele în Banat. Se înregistrează mai multe depășiri ale cotelor de atenție

Direcția Apelor Banat informează că au fost înregistrate ploi însemnate în bazinul superior al Timișului,…

6 ore ago