Social

Lucrările avansează la noua parcare supraterană de la Gara de Nord/FOTO

Șantierul aflat în derulare în zona Gara de Nord, la modernizarea stației și a căii ferate avansează. CFR Infrastructură a anunțat că a fost finalizată fundația care va deservi noua parcare supraterană, care se află pe partea opusă a actualei stații de cale ferată.

În stația Timișoara Nord, constructorul Webuild continuă lucrările de modernizare menite să dezvolte infrastructura civilă ce va deservi partea de nord și de vest a orașului, oferind un acces rapid la sistemul de trafic feroviar.

 

Astfel, la ora actuală se finalizează fundația de la parcarea supraterană, de asemenea, se betonează primul canal de revizie 8T, aferent grupei tehnice de linii.

O altă veste bună, mai ales pentru locuitorii din zona Blașcovici și Ronaț, s-a finalizat asamblarea celui de al 2 tronson al pasarelei pietonale urmând a fi montat pe piloni în următoarea perioadă.

Tot pe acest șantier se execută săpături la infrastructura liniilor din grupa tehnică, iar constructorul aduce la fața locului prefabricatele pentru peroane.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Horticultura amenajează parcul din fața Spitalului de Copii: “Un loc mic, dar cu un impact mare”

Angajaţii Horticultura au demarat lucrările pentru amenajarea micului parc din Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”.…

48 de minute ago

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

15 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

16 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

16 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

16 ore ago