Reformă în puzzle

Dacă vreun guvern românesc îndrăznește să elimine o nedreptate evidentă cum este ieșirea la pensie a magistratului din vreme și cu bani mulți, imediat vor apărea combatanți să calculeze că statul va economisi doar o mică sumă de bani, insuficientă pentru reechilibrarea bugetară. Din acel moment se duce tot farmecul – nu-i așa? – căci noi bani voiam să obținem la portmoneul țării, nu îndreptarea unor greșeli.

Nu viitorul ne interesează, nu faptul că mâine-poimâine nu mai avem contributori care să țină în plată câți pensionari vom avea odată cu repauzarea celor din generația „decrețeilor”, nu, tot ce ne interesează e că n-are rost să deranjăm magistratul, că oricum nu ne iese la socoată cu bugetul. Plus că, dacă se supără, să vedeți ce-o să ne facă ei cu ciocănelul ăla! Ca și cum până acuma lacrimă a fost Justiția.

Apoi, dacă reducem banii pentru partide vom rezolva ceva? Nici de-acolo suma nu e prea mare. Riști să se reapuce partidele de corupție, de finanțări din surse dubioase plătite în contracte apoi de la bugetul de stat? Nu riști. Mai bine dai milioanele alea de euro la PSD, la PNL să gate cu datoriile, USR, dar și la AUR, care, sanchi!, nu mai vrea răsfățul ăsta pe timp de criză, dar de aia tot ia și papă banii.

Dar credeți că dacă de la vreo primărie dăm afară doi șoferi vom rezolva ceva? Nu rezolvăm nici dacă dăm tot aparatul unui parlamentar, reducând la 300 numărul lor? Firește că nu. Nici cu bursele dacă le mai tăiem nu rezolvăm, deși vedem clar că nici dacă le dăm „de merit” la ăia cu nota 5,20 nu rezolvăm mai nimic în învățământul general. Ceva mai mult cheltuim pe concedii medicale. Dacă micșorăm cota la plată nu vom salva prea mult, dar nu i-ar trece cuiva prin minte să trimită parchetul peste medicii care împart zile libere din banii tuturor, doar celor care au tupeul să ceară nefiind bolnavi?

Și sunt multe alte cheltuieli „mărunte” care, analizate individual, nu vor avea cum să ajute la echilibrarea bugetului. Doar că luate la grămadă se schimbă situația, iar partea bună nici măcar nu are legătură cu situația actuală de criză, cât mai degrabă cu ordonarea și eficientizarea administrării statului. Adică cu acel cuvânt detestat în România numit „reformă”.

Și în administrația locală este așteptată reforma, și în Sănătate, și în Educație, în administrația cenrală nici nu mai vorbim, în economia încă de stat, cu consiliile de administrație și atârnătorii veniți din politică. La Mediu, de asemenea, în investiții destat și prioritizarea acestora spre infrastructură, fie că e ea rutieră, îmbunătățiri funciare, spații de învățământ, spitale, stadioane, săli de sport etc.

Mâncăm un langoș plin de ulei ars? Mâncăm, că, dacă nu-l mâncăm, nu economisim prea mult! Doar 4 lei. Nu ne mai gândim la ficat pentru 4 lei. Nu pricepem că în toate ne va merge mai bine dacă vedem toate aceste schimbări „mărunte” în ansamblu, ca o reformă, nu căutându-le utilitatea doar în socotirea banilor economisiți pentru reechilibrarea unui buget atât de nenorocit de premieri cărora le stătea capul numai la alegerile prezidențiale.