Social

25 de hectare de terenuri de pe malul râului Timiș vor fi transformate pentru a fi redate naturii

Mai multe terenuri aflate pe malul râului Timiș vor beneficia de fonduri europene pentru a fi transformate în zone umede funcționale, care vor contribui la atenuarea viiturilor, la reducerea efectelor secetei și la realimentarea acviferelor. Operațiunile au loc în cadrul proiectului european Land4Climate, derulat de Administrația Bazinală de Apă Banat(ABA Banat). În aest an a fost creat cadrul necesar pentru aplicarea soluțiilor bazate pe natură pe terenuri private și publice din bazinul râului Timiș.

În luna mai 2025 specialiștii ABA Banat au purtat discuții cu proprietari de terenuri private interesați să se alăture proiectului și a susținut procesul de informare și conștientizare prin intermediul materialelor publicitare în unitățile administrativ-teritoriale din zona selectată a proiectului. Tot în luna mai a fost lansat și apelul de selecție pentru proprietarii de teren privat din zona Lugoj–Caransebeș, invitați să participe la implementarea de soluții bazate pe natură pentru adaptarea la schimbările climatice.

În luna iulie 2025, proiectul a atins un reper major: au fost semnate primele acorduri de parteneriat din România cu proprietari de terenuri private. Este vorba despre trei persoane juridice și o persoană fizică care și-au dat acordul pentru implementarea soluțiilor bazate pe natură pe proprietățile lor, însumând aproximativ 25 de hectare.

Terenurile, situate în UAT Lugoj și UAT Găvojdia pe malul drept al râului Timiș, provin din exploatări istorice de agregate minerale. Aceste suprafețe vor fi transformate în zone umede funcționale, care vor contribui la atenuarea viiturilor, la reducerea efectelor secetei și la realimentarea acviferelor.

Ca parte a demersurilor pentru implementare, în luna septembrie, ABA Banat a obținut sprijinul Primăriei Lugoj pentru utilizarea unor mici suprafețe de terenuri publice aflate în patrimoniul local, necesare pentru punerea în practică a măsurilor proiectului.

În prezent, proiectul se află în faza de achiziție a serviciilor de proiectare — inclusiv Studiu de Fezabilitate, Proiect Tehnic de Execuție, Caiete de sarcini, documentații tehnice și asistență tehnică pentru executarea lucrărilor — toate necesare pentru implementarea soluțiilor bazate pe natură pe terenurile private ale partenerilor Land4Climate.

Prin aplicarea măsurilor bazate pe natură, la finalul proiectului, terenurile implicate vor înregistra o îmbunătățire semnificativă a calității și stării lor ecologice, contribuind la reducerea riscurilor climatice.

„Evoluția proiectului Land4Climate în 2025 arată progrese clare către implementare, creând premisele unor beneficii concrete pentru mediu și comunitățile locale. Prin soluțiile propuse, proiectul contribuie la dezvoltarea și testarea unor bune practici în implementarea soluțiilor bazate pe natură, care pot fi preluate și replicate și în alte zone din România. În acest mod, Land4Climate nu doar că sprijină managementul durabil al terenurilor, ci generează și implicări practice în adaptarea la schimbările climatice, prin reducerea riscurilor climatice, creșterea rezilienței ecosistemelor și îmbunătățirea calității vieții pentru comunitățile locale”, a declarat Cătălin Nagy, managerul de proiect.

Proiectul Land4Climate are o valoare totală de 12.904.833,50 euro, e finanțat integral din fonduri ale Uniunii Europene prin programul Horizon Europe și se derulează până în anul 2027. Din această sumă, 1.304.761 euro sunt alocați pentru activitățile desfășurate de ABA Banat.

Proiectul reunește parteneri din șase țări europene: Austria, Cehia, Germania, Italia, România și Slovacia, într-un efort comun de a valorifica potențialul terenurilor private în adaptarea la riscurile climatice.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

SCM Poli, sub așteptări în Maramureș. Portarul Makaria, coșmarul alb-violeților

Un derby de tradiție al handbalului românesc s-a încheiat dezamăgitor pentru reprezentanta Banatului. Minaur Baia…

10 ore ago

Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

17 ore ago

La Universitatea de Vest Timișoara va avea loc seria Conferințelor Prepascale

În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…

17 ore ago

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…

17 ore ago

Lugojul nu a (mai) avut probleme la Cluj

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câștigat categoric la Cluj-Napoca, în minimum de seturi.…

18 ore ago

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

21 de ore ago