Economic

Cum arată lucrul la tunelurile de pe Margina – Holdea. Secretar de stat la Ministerul Transporturilor, în vizită pe șantier/VIDEO

Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a vizitat șantierul tronsonului de autostradă dintre Margina și Holdea, aflat în lucru, La acest moment, lucrările sunt concentrate pe zonele de tunel, informează acesta, tunelurile fiind principala componentă a acestei investiții.

La primul tunel, dinspre Margina, unde anul acesta au fost străpunse ambele galerii se lucrează la aplicarea hidroizolației și montarea armăturii pe boltă pentru galeria 2. De asemenea, se execută lucrările pregătitoare pentru aplicarea hidroizolației și montarea eșafodajului de lucru pentru galeria 1. Tot în galeria 1 se execută lucrări de armare, cofrare, betonare radier și banchine.

Au sosit în șantier două instalații speciale (cofraj acționat hidraulic) care vor începe, în perioada următoare, turnarea structurilor de rezistență finale a celor 2 fire de tunel dinspre Margina.

La tunelul al doilea, dinspre Holdea, continuă excavația cu 8 fronturi de lucru și se bat ancorele în umbrela de protecție și în pereții laterali. Pe sectorul cut&cover se evacuează pământul din subteran și au fost demarate lucrările de betonare a radierului și banchinelor, mai informează secretarul de stat.

Antreprenorul folosește pentru forarea tunelurilor metoda austriacă NATM.

Principalele lucrări ce vor fi realizate pe acest lot de aproape 10 km lungime sunt: trei viaducte, două pasaje, 23 podețe, un Centru de Întreținere și Coordonare, două tuneluri formate din câte două galerii unidirecționale prevăzute pe fiecare cale de circulație – unul de 415 metri pe firul I, respectiv 367 metri firul II, iar al doilea de 1985 metri pe firul I și 1825 metri pe firul II.

”Mobilizarea antreprenorului este foarte bună, iar ritmul de lucru este susținut. Se va lucra, fără vacanță, inclusiv între sărbători până pe 31 decembrie, precum și din 2 ianuarie. Șantierul a ajuns la un procent de 50% lucrări executate și este cel mai important șantier care trebuie finalizat în 2026 la nivel de infrastructură rutieră de mare viteză”, spune Scrioșteanu.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

7 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

10 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

11 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

11 ore ago

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

13 ore ago

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

15 ore ago