Social

Copiii criminali și-au petrecut noaptea după gratii! Primul verdict este categotric: crimă cu premeditare

Crima de la Cenei a îngrozit nu doar Banatul ci întreaga țară. Doi copii de 15 ani, ajutați de altul de 13 ani l-au omorât cu sânge rece pe colegul lor de 15 ani, după care au vrut să îi ardă trupul, dar cum nu au putul, s-au „mulțumit” să îl îngroape în pământul înghețat!

Acestea sunt faptele. Însă anchetatorii au aflat mult mai multe. Crima a fost premeditată din timp, și asta pentru că criminalii aveau ciudă pe victimă că avea lucruri scumpe (ATV, trotinetă electrică, etc) și era popular la școală.

Așadar, cei trei, și-au ademenit victima de luni seara, chemând-o la joacă, iar când a ajuns, unul dintre băieți l-a lovit cu toporul, altul cu cuțitul. Speriați că victima a murit repede aceștia au vrut să scape cât mai repede de cadavru. Au încercat să îl incendize, apoi l-au îngropat în spatele curții copilului de 13 ani…

Acum, cei doi băieți de 15 ani și-au petrecut noaptea în arest, fiind reținuți pentru 24 de ore, cel mai probabil vor primi astăzi arest preventiv pentru următoarele 30 de zile, în timp ce copilul de 13 ani, care nu are răspundere penală, deși a dat cu cuțitul va fi experizat psihologic, el nefiind reținut.

Unul dintre tineri e cercetat pentru omor și profanare de cadavre, iar celălalt pentru profanare de cadavre și favorizarea făptuitorului.

Cei doi riscă 25 de ani de pușcărie, poate prea puțin pentru cât merită și e chiar posibil să primească mai puțin pentru că sunt minori.

Reamintim, familia victimei a anunțat dispariția copilului de marți, după ce acesta a plecat luni seara de acasă. Oamenii legii au rezolvat rapid cazul găsind vinovații, însă ancheta este în curs.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

17 minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

O oră ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

20 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

20 de ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

21 de ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

22 de ore ago