Minți criminale! Copil de 15 ani, omorât și îngropat de prietenii de joacă

Crimă terifiantă în județul Timiș, la Cenei. Un copil de 15 ani, dispărut de acasă de luni și căutat de polițiști de marți, ziua în care au fost anunțați de dispariție, a fost găsit îngropat într-o curte, după ce în prealabil a fost omorât cu lovituri de cuțit de doi prieteni, de 13 și 15 ani. Un alt tânăr, major, ar fi fost martor la cele întâmplate.

Tragedie fără margini în sânul unei familii din Cenei. Copilul de 15 ani a plecat luni de acasă și nu s-a mai întors, iar marți a fost dat dispărut. Polițiștii au început să îl caute și rând pe rând i-au găsit obiectele persoanel, printre care și o borsetă, care i-au dus în cele din urmă într-o curte, unde băitaul ar fi fost omorât și îngropat.

Se pare că vinovații sunt copiii de 13 și 15 ani, în curtea celui mai mic fiind descoperit cadavrul băiatului dispărut.

Polițiștii sunt la fața locului, iar în acest moment sunt audiați copiii de 15 și 15 ani, dar și cel mare, care ar fi fost martor la crimă.

Cazul se desfășoară sub urmărirea proprie a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

Foto: arhiva

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Odraslele a spus: (ianuarie 21st, 2026 at 15:38 )

Odraslele astea sunt făcute la beție… din părinți alcoolici, fără educație și cultură, fără locuri de muncă care trăiesc din ajutoare sociale… pentru că sunt niște indivizi leneși/putori. S-au înmulțit că șobolanii și acum mănâncă și oamenii! La pușcărie stau tot pe banii noștrii! Ar trebui pedeapsa cu moartea reintrodusă, poate de frică de mai opresc din violență!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Întâlnire ministerială româno-sârbă. Autostrada Timișoara – Belgrad, mai departe, transport feroviar in scurt timp

Timișoara a fost aleasă să găzduiască discuțiile dintre miniștrii Transporturilor din România și Serbia, privitoare la autostrada dintre capitala Banatului și Belgrad, dar și la o posibilă reluare a traficului feroviar dintre cele două țări. Desigur, interesul tuturor se leagă mai ales de autostradă. Dacă ministrul Transporturilor și Infrastructurii din România, Radu Miruță a manifestat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Întâlnire ministerială româno-sârbă. Autostrada Timișoara – Belgrad, mai departe, transport feroviar in scurt timp
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Le-au arătat cum se joacă fotbal! Politehnica Femina, victorie la scor de maidan la Odorhei

Politehnica Femina a debutat în noul sezon din Superliga Feminină cu o victorie absolut istorică, spulberând echipa Vasas Femina cu un scor fluviu de 14-0. Meciul jucat la Odorheiu Secuiesc a arătat o superioritate totală a echipei din Timișoara, transformând debutul competiției într-un adevărat festival de goluri. În prima etapă a noului sezon din Superliga...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Le-au arătat cum se joacă fotbal! Politehnica Femina, victorie la scor de maidan la Odorhei
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Pe Margina – Holdea s-au turnat primii kilometri de asfalt

Veste bună de pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva, au fost turnați primii kilometri de asfalt. Șantierul continuă evoluția bună și a ajuns la un procent de execuție de 72 la sută din total. Antreprenorul român care lucrează acolo, UMB Spedition, așterne stratul de bază pe aproximativ 4 km, iar până acum a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe Margina – Holdea s-au turnat primii kilometri de asfalt

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Femina a debutat în noul sezon din Superliga Feminină cu o victorie absolut istorică, spulberând echipa Vasas Femina cu un scor fluviu de 14-0. Meciul jucat la Odorheiu Secuiesc a arătat o superioritate totală a echipei din Timișoara, transformând debutul competiției într-un adevărat festival de goluri. În prima etapă a noului sezon din Superliga...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Le-au arătat cum se joacă fotbal! Politehnica Femina, victorie la scor de maidan la Odorhei
Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au început oficial sezonul competițional 2026/2027 cu o performanță notabilă, reușind să își adjudece medalia de bronz în Supercupa României. În finala mică a competiției disputate în TeraPlast Arena din Bistrița, formația alb-violetă a trecut de CSM București cu scorul de 25–23. Meciul pentru locul al treilea a pus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bronz pentru handbaliștii de pe Bega! SCM Politehnica Timișoara învinge CSM București și aduce prima medalie a sezonului
În urmă cu un an, deBanat.ro prezenta povestea Kenosis Design, atelierul în care lemnul, creativitatea și solidaritatea se întâlnesc pentru a oferi o nouă șansă femeilor aflate în situații vulnerabile. Era o poveste despre oameni, despre meșteșug și despre curajul de a construi o întreprindere socială în care valoarea unui obiect nu este dată doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Kenosis Design – Când designul cu impact social devine un ambasador al Banatului
La nici o zi de la solicitarea de către Serbia a ajutorului în cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă a Uniunii Europene, un contingent format din 69 de persoane și 15 mijloace tehnice, utilaje pentru stingerea incendiilor, format rapid la Timișoara cu pompieri din mai multe județe, a plecat în prima parte a zilei de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zeci de pompieri români au plecat de la Timișoara în Serbia pentru a ajuta la stingerea incendiilor de vegetație/VIDEO
Poli Timişoara a făcut, indiscutabil cel mai bun meci din ultimii ani, izbutind o victorie clară la Chiajna în faţa unei echipe cu pretenţii la promovare. A fost spectacol şi un sec 5-1, omul meciului fiind tânărul Ianis Doană, care a reuşit să înscrie nu mai puţin de 4 goluri. Cu această superbă victorie, Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli o demolează pe Chiajna şi îşi depune serios candidatura pentru promovarea în primul eşalon. Doană, meci fabulos
Anunțat în urmă cu câteva luni ca un proiect care va transforma circulația din oraș, proiectul inelului 2 rămâne deocamdată … proiect. Un proiect nou, care ar urma să fie schimbat față de cel inițial, o modificare care a dus la anularea licitației care era în derulare. Proiectul tehnic al inelului 2 va fi revizuit,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația pentru inelul 2 de circulație al Timișoarei a fost anulată. Primăria vrea să refacă proiectul tehnic
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.