Sport

Spectacol sub panou! Timișoara bate Ploieștiul în prelungiri

A șaptea victorie la rând pe teren propriu pentru prim-divizionara de baschet SCM Politehnica, echipă ce a tremurat serios pentru a se impune, muncit și meritat în fața formației din Ploiești, 107-100.

Bănățenii au condus meciul destul de clar în prima repriză, când și-au creat în mai multe rânduri un avantaj format din două cifre, cu un maxim de +11. La fel s-a întâmplat și în sfertul trei, doar că oaspeții nu au renunțat și au dat o replică pe măsură, 74-76 după 30 de minute. Sfertul patru a fost pe muchie de cuțit, cu ambele echipe la conducere. Oaspeții au egalat și apoi au avut și ultimul atac, dar partida s-a terminat la egalitate, 94-94 și s-a intrat în repriza suplimentară.

În prelungiri, precizia gazdelor de la linia de pedeapsă le-a adus victoria. Timișorenii au marcat 8 puncte din cele 13 după aruncări libere și astfel și-au apropiat victoria, 107-100 la final.

Vizitatorii au stat mai bine la recuperări, 44-35 și la puncte marcate cu banca, 44-38, dar amfitrionii au compensat de la trițe, 12-8 și la pase decisive, 24-19.

Devon Thomas a fost cel mai bun marcator al meciului, cu 23 de puncte, 8 pase decisive și 5 recuperări. George Blaj Voinescu, jucător ce crește de la meci la meci și-a trecut în cont 20 de puncte și 4 recuperări. Nesbitt a contribuit cu 13 puncte, 7 recuperări și 4 pase decisive, iar Vujosevic cu 14 puncte, 5 pase decisive și 3 recuperări.

De la vizitatori, Veljko Brkic a fost principalul remarcat, cu 19 puncte și 6 recuperări. Kenny Cooper a adus 18 puncte și 5 pase decisive, iar Devonte Brooks a bifat un nou double-double, 13 puncte și 12 recuperări.

Bănățenii au 9 victorii și 7 înfrângeri și au urcat momentan pe locul 4, având însă un meci în plus față de urmăritoare.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

43 de minute ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

3 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

4 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

4 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

5 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

5 ore ago