Curtea Constituțională a decis, miercuri, să amâne încă o dată, pentru a cinea oară, decizia privind pensiile magistraților. O nouă şedinţă va avea loc peste o săptămână, pe data de 18 februarie. Anunțul a fost făcut de Biroul de presă al CCR. Sesizarea la CCR privind reforma pensiilor magistraților a fost depusă de Înalta Curte condusă de Lia Savonea.
Ședința Curții Constituționale s-a desfășurat în prezența tuturor judecătorilor, în sală ajungând și Gheorghe “Geani”, care intrase în concediu paternal
Cu o zi înainte, marți, 10 februarie, Înalta Curte de Casație și Justiție a depus la CCR o cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară privind legea pensiilor speciale ale magistraților. Culmea e că Înalta Curte a ignorat până acum deciziile CJUE în ceea ce privește prescripția dosarelor de corupție.
Solicitarea, dacă va fi acceptată de către CCR și dacă va suspenda cauza, ar putea întârzia decizia cu câteva luni cel puțin, în cazul în care CJUE va decide să apeleze la procedura accelerată. În caz contrar, ar putea dura doi-trei ani, transmite G4Media..
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…
COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…