Categories: Zâmbete amare

Dle Cristian, demisia!

Românii nu mai au încredere în clasa politică, în politicieni. Exact, e o banalitate, un truism, ştie toată lumea acest lucru, nici nu mai trebuie enunţat. Din păcate, mulţi politicieni fac tot posibilul pentru a nu contrazice sub nicio formă această opinie generală. Ne-am obişnuit să vedem în cei mai mulţi dintre oamenii politici nişte indivizi care trăncănesc toată ziua la televizor vrute şi nevrute. Care promit cele mai aberante lucruri, fără ca măcar să-i roage cineva acest lucru. Politica nu se mai face printre oameni (pentru oameni nici nu se pune problema), se face la televizor.

Nici Timişul, cu toate că ne lăudăm că suntem altfel decât restul ţării, nu este scutit de politicieni iresponsabili, pentru care apariţia la televizor este un modus vivendi. Deputatul PD-L Alin Popoviciu a devenit deja un caz clasic, făcând probabil parte dintr-un Top 10, la nivel naţional, al parlamentarilor flecăreţi. Nu spune nimic sau, mai exact, clămpăneşte verzi şi uscate, fără nicio responsabilitate pentru afirmaţiile făcute. Ca să nu se lase mai prejos, joi a fost ziua deputatului liberal Horia Cristian să iasă în faţă. Ziariştii timişoreni erau, într-uin fel, obişnuiţi cu trăncănelile lui de la conferinţele de presă. Era însă prea puţin pentru alesul de pe un colegiu timişorean. Dorea, precum colegul Popoviciu, vizibilitate naţională. Timişoara era prea mică pentru genialitatea sa, îl încorseta. Nu i-a trebuit mult şi a găsit subiectul. Este drept, unul pe care l-a mai vânturat prin Timişoara, dar nimeni nu l-a băgat în seamă. Aşa că şi-a găsit un post de televiziune naţional pentru a-şi debita produsul final al complexului proces la care şi-a supus neuronii.

„Vreau să emigrez! Vreau să muncesc în străinătate! În România nu se mai poate”, a exclamat omul, fericit că a fost băgat în seamă de postul naţional. În loc să-l invite să demisioneze din Parlament şi s-o şteargă din ţară, oamenii din televiziune chiar l-au luat în serios. Tot în serios vrea să-l ia şi ziarul deBanat.ro şi îl aşteaptă să-şi dea demisia din Parlament. Vrem să credem că politicienii timişoreni îşi asumă declaraţiile, dau dovadă de responsabilitate şi seriozitate. Dle Cristian, noi avem încredere în tine! Dă-ţi demisia din parlament! Ca să dovedeşti că politicienii mai au cuvânt.

P.S. Îl vom susţine pe dl Horia Cristian de acum înainte şi, în fiecare zi, îi vom solicita demisia din parlament.

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Bookfest Timişoara îşi deschide mâine porţile. Urmează patru zile pline de evenimente culturale

Începând de mâine, 19 martie, Bookfest revine la Timișoara și, pentru patru zile, orașul se…

9 minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 18 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 18.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

44 de minute ago

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

12 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

15 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

18 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

19 ore ago